În cadrul parteneriatului de colaborare existent între Facultatea de Istorie şi Geografie a Universității „Ştefan cel Mare” Suceava şi Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova de la Chişinău, pe 27 şi 28 aprilie 2017, universitarul sucevean Vasile M. Demciuc a susţinut în faţa studenţilor conferinţele „Arta şi Teologia icoanei” şi „Icoana uşă spre Raiul Învierii”.
De-a lungul dezbaterilor moderate de pr. dr. Andrei Oistric, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Chişinău, s-a insistat pe faptul că „Icoana este Împărăţia lui Dumnezeu deschisă lumii, şi lumea îndreptată spre Împărăţia lui Dumnezeu” (protos. conf. dr. Daniel Ciobotea, „Iconografia Ortodoxă – memoria vizuală a Bisericii”, „Ortodoxia” 3, 1989) (…) Icoanele Domnului Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor constituie locul unei prezenţe harice. Imaginile îi reprezintă aşa cum sunt în rai, îmbrăcaţi în slavă. Întruparea Mântuitorului, spune Sfântul Pavel, constituie temeiul zugrăvirii icoanelor: «Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întîi născut decât toată făptura»” (Coloseni 1, 15).
Anul acesta, fiind unul omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, conferenţiarul sucevean a precizat şi a explicat ce şi de ce a hotărât Sinodul VII ecumenic referitor la icoane: „Este permis şi chiar util şi bineplăcut lui Dumnezeu a face icoane religioase şi a le venera; dar această venerare să fie numai cinstire, iar nu adorare, căci aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu; apoi cinstirea icoanelor este numai relativă, pentru că respectăm icoana numai pentru că ea reprezintă o persoană sfântă, pe Hristos. Deci, cinstirea nu se adresează materiei icoanei şi astfel ea nu este idolatrie. În consecinţă, este bineplăcută şi cinstirea icoanelor sfinţilor lui Hristos, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor îngeri, ca şi ale sfintelor moaşte şi ale sfintei cruci” (prof. dr. Emilian Popescu, „Aniversarea a 1200 de ani de la Sinodul al VII-lea ecumenic”, „ST”, 6, 1987).
Noi nu putem concepe biserica, spaţiul sacru care ne transpune în Rai, fără icoane. Ar fi un spaţiu pustiu. De fapt, nu putem accepta nici casele noastre fără icoane care sunt, aşa cum spuneam, ferestre înspre Raiul Învierii. Zugrăvind icoanele nu încălcăm porunca a 2-a a Decalogului (Ieşire 20, 4), pentru că Dumnezeu nu se contrazice pe Sine, iar El când îi porunceşte lui Moise să ridice Cortul Mărturiei, îi zice să facă „chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă”. (Ieşire 26, 1; 25, 18-20) Părintele Boris Bobrinskoy, fost decan al Institutului Ortodox Sfântul Serghie din Paris, unul dintre cei mai renumiţi teologi ortodocşi ai secolului al XX-lea, referindu-se la acest subiect, zice că „tot timpul am vorbit despre icoană ca fereastră către Împărăţia cerurilor sau ca taină a Împărăţiei. A vorbi despre Împărăţia cerurilor înseamnă întotdeauna a vorbi despre această Împărăţie care este prezentă, dar care, în acelaşi timp, va să vină, pe care o invocăm” „Ce este icoana?” Icoana este o cale de intrare, o uşă. Unde? Este un mijloc de acces. Spre ce? Este un punct de întâlnire. Cu cine? Răspunsul la aceste întrebări este: icoana este o cale de intrare în Împărăţia cerurilor. Este un mijloc de acces spre veacul ce va să vină. Este un punct de întâlnire cu comuniunea sfinţilor. Aşa încât icoana împlineşte o funcţie mijlocitoare. Icoana ne face persoanele şi evenimentele prezente. Prin ea ne întâlnim cu persoana reprezentată, cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu unul dintre sfinţi sau îngeri. Prin ea ne facem părtaşi la taina ce ni se înfăţişează.
În cadrul dezbaterilor s-a insistat pe faptul că o consecinţă a definirii icoanei ca uşă în Împărăţia cerurilor decurge din faptul că arta icoanei nu este numai o artă liturgică şi teologică, este şi o artă sacramentală (sfinţitoare). Icoana are o funcţie mijlocitoare, întrucât face prezentă persoana reprezentată în ea.
Conferinţa a fost însoţită de prezentarea unor imagini inedite privind pictura murală bisericească din Nordul Moldovei, precum şi imagini cu pictura murală din monumentele istorice de la Trapezunt şi din Cappadocia. (Ana Baltag)
Comentarii