Senatorul ALDE de Suceava Ilie Niţă susţine stimularea angajatorilor pentru a încheia contracte de ucenicie

Senatorul ALDE Suceava, Ilie Niţă, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitatea bancară şi piaţa de capital a dezbătut, susţinut şi votat avizarea favorabilă a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 279/2015, privind ucenicia la locul de muncă, şi a Legii nr. 335/2013, privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, se arată într-un comunicat de presă al senatorului.

Potrivit acestuia, proiectul de lege are, în fapt, ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, în scopul sprijinirii angajatorilor care nu dispun de resurse financiare, în vederea păstrării muncitorilor calificaţi, pe de o parte, precum şi pentru a încheia contracte de stagiu, pe de altă parte.

Modificările prevăd stimularea angajatorilor pentru a încheia contracte de ucenicie, potrivit Programului de Guvernare.

Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 euro/lună) din bugetul asigurărilor pentru şomaj (fonduri europene structurale şi de investiţii – asistenţă financiară nerambursabilă acordată României, conform legii şi cu respectarea condiţiilor finanţatorului, şi fonduri publice naţionale).

Ucenicia la locul de muncă se va organiza pentru nivelurile 2, 3 şi 4 de calificare, stabilite prin Cadrul naţional al calificărilor.

Contractele de ucenicie încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate, potrivit legislaţiei în vigoare la data încheierii lor.

Totodată, Ilie Niţă a susţinut şi votat pentru emiterea avizului favorabil pentru proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, prin care se propune stimularea angajatorilor pentru a încheia contracte de stagiu prin majorarea sumelor acordate de la 750 lei/lună la 1350 lei/lună, potrivit Programului de Guvernare.

Prin lege, angajatorii care încheie un contract de stagiu primesc lunar, la cerere, o sumă în cuantum de 1350 lei, echivalentul a 300 de euro/lună, pe perioada derulării contractului de stagiu din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate, dar şi extinderea surselor de finanţare a stagiilor pentru absolvenţii de învăţământ superior prin introducerea fondurilor europene structural şi de investiţii.

Senatorul Ilie Niţă consideră, în esenţă, faptul că investiţiile în formarea profesională de tip ucenicie la locul de muncă şi stagii pentru absolvenţii de învăţământ superior sunt esenţiale pentru a stimula creşterea economică şi competitivitatea mediului de afaceri, deoarece competenţele determină capacitatea resurselor umane de a creşte productivitatea muncii.

Competenţele obţinute prin ucenicie la locul de muncă pot stimula inovarea şi creşterea economică

„Pe termen lung, competenţele obţinute prin ucenicie la locul de muncă pot stimula inovarea şi creşterea economică şi pot da valoare adăugată producţiei în cadrul lanţului valoric. Totodată, prin măsurile propuse, se urmăreşte sprijinirea angajatorilor întreprinderilor mici şi mijlocii care nu dispun de resurse financiare pentru a angaja şi păstra forţa de muncă calificată. Prin proiectul de act normativ se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă care deţine calificări de nivel superior în cadrul IMM-urilor, în condiţiile în care foarte multe IMM-uri nu dispun de resurse financiare necesare pentru a salariza forţa de muncă înalt calificată. Prin urmare, formarea profesională în condiţiile reale de muncă, prin ucenicie la locul de muncă, are potenţialul de a ridica atât standardele, cât şi nivelurile de reuşită pentru a se asigura că forţa de muncă este în măsură să se adapteze la schimbările, din ce în ce mai numeroase, de pe piaţa muncii” se arată în comunicat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI