S-a plimbat cu autoutilitara bunicului până s-a înfipt cu ea în gardul unei gospodării

 > „Pilotul”, în vârstă de 18 ani, nu are permis de conducere

 I s-a făcut dor de o plimbare cu maşina, însă drumul i s-a terminat brusc pe strada Boureni, din oraşul Gura Humorului, direct în gardul unei gospodării. Poliţiştii l-au identificat pe şofer ca fiind un tânăr din localitate, ajuns la vârsta majoratului. Pe maşina implicată în evenimentul rutier se aflau numere de înmatriculare provizorii, astfel că s-a trecut la verificarea lor în bazele de date. Atunci lucrurile au început să se complice rău de tot pentru tânărul care se aflase la volan. „Poliţiştii au constatat că numerele de înmatriculare au fost de fapt atribuite altor mărci de autovehicule, autoutilitara aparţinând bunicului conducătorului auto nefiind înmatriculată, iar tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto” după cum aflăm dintr-un comunicat al IPJ Suceava.

Cercetările ulterioare aveau să stabilească faptul că, profitând de lipsa din ţară a bunicului, tânărul, care a găsit plăcuţele în garajul locuinţei, „le-a montat pe autoutilitară, după care s-a urcat la volan şi a plecat să se plimbe pe strada Boureni, ocazie cu care, din cauza lipsei de experienţă în conducere, la efectuarea unei manevre de mers înapoi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în gardul unei locuinţe”. Acum băiatul s-a ales cu un dosar penal, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor „furt în scop de folosinţă”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI