Îndrăzneţi de culise

Am mai scris despre scrisori anonime adresate redacţiei, pe care nu le-am publicat aşa cum au fost ele „elaborate” din simplul motiv că nu este corect să dăm noi cu subsemnatul în faţa justiţiei pentru „opiniile” ofensatoare, dar neasumate ale unor îndrăzneţi de culise.

Cea la care dorim să ne referim astăzi este semnată de „un grup de anti PSD-işti” (?!!) şi este adresată colaboratorului nostru, profesorul Petru Tomegea. Acesta este acuzat de „lipsa totală a imparţialităţii”, de faptul că „duce o luptă surdă cu o singură tabără, din păcate marea majoritate”, că practică o ziaristică ce „dezgustă şi întreţine focul viu al unor proteste”. „Pentru noi ca ziarist imparţial Petru Tomegea a dispărut, iar prezenţa sa în paginile lui «Crai nou» ne dezgustă”.

Recunosc că mă simt pus în dificultate. O parte a spectrului politic ne-a acuzat continuu că am fi ziarul PSD-ului. PSD-iştii care semnează această scrisoare or fi având oare aceeaşi convingere, pe care, iată, le-o demolăm publicând opiniile unui om de dreapta? Cam aşa s-ar înţelege, căci îi deranjează faptul că „ziarul lor” poate găzdui şi opinii contrare politicii căreia i s-au dăruit şi pe care ziarul „lor” ar trebui să o promoveze neabătut.

Mă întreb dacă au date concrete şi credibile că cei câteva mii de abonaţi, de cititori ai acestui ziar sunt toţi social-democraţi şi că nu se mai abonează sau nu mai cumpără acest ziar dacă publicăm şi opinii altele decât cele la care ei aderă. Nu vor putea aduce anonimii asemenea probe, pentru că nu există. Iar un ziar care se respectă, respectă opiniile tuturor celor care le susţin cu argumente, cu dovezile pe care viaţa politică de zi cu zi le oferă.

De-a lungul timpului am mai primit acest reproş din partea unor pesedişti mai… talibani cu referire la articole percepute ca anti… PSD. Este dovada că acestea şi-au atins scopul. Conştiinţa politică este musai să rămână permanent trează, acesta fiind rostul unor asemenea articole. I-ar place „grupului” semnatar al scrisorii să renunţăm la a publica opiniile profesorului Ion Cernat?

Mă îndoiesc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: