Ansamblul „Balada Dornelor”, în capitala Turciei

Ansamblul „Balada Dornelor”, alcătuit din elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani proveniţi de la şcoli gimnaziale din Bazinul Dornelor, a participat, în perioada 18-24 aprilie a.c., la Festivalul internaţional de folclor pentru copii din oraşul Sariyer – Istanbul, Turcia. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Suveranităţii Copiilor, care este sărbătorită anual în Turcia pe data de 23 aprilie (23 Nisan-Cocuk Bairami), de primăria oraşului Sariyer (300.000 de locuitori), oraş care face parte din marea metropolă Istanbul.

În Turcia, Ziua Copilului este sărbătorită în cinstea primei convocări a Marii Adunări Naţionale, care a avut loc în anul 1920, în Ankara. Respectivul eveniment a fost consacrat pregătirii războiului pentru eliberarea naţională. Primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk, a declarat, atunci, că viitorul naţiunii îşi are temelia în copilărie, de aceea, de Ziua Copiilor, maturii ar trebui să cedeze din autoritatea lor. Principalele străzi din Turcia şi curţile şcolilor sunt înfrumuseţate cu flori, baloane, cu drapele turceşti şi tradiţionalele portrete ale lui Mustafa Kemal Ataturk. În această zi, elevii sunt aleşi în funcţii de deputaţi, miniştri, primari, iar unii dintre ei sunt admişi şi în departamentele de resurse umane. De asemenea, pentru copii se organizează diferite concerte, festivaluri, competiţii sportive, precum şi seminare, olimpiade, conferinţe, la care participă şi copii din diferite ţări ale lumii.

Turcii au învăţat o parte din tradiţiile şi obiceiurile din Bucovina

La festivalul din Sariyer au participat peste 450 de copii din Albania, Cipru, Macedonia, România, Rusia, Ucraina şi Turcia. Micii artişti dorneni au pregătit, sub îndrumarea profesorilor Dorin Pardău şi Vasile Moroşan, suite de jocuri populare din Ţara Dornelor, Bucovina şi Oltenia, cântece instrumentale la nai (Andrea Lupescu), trompetă (Robert Florea), acordeon (Iulian Deac), dar şi cântece vocale reprezentative pentru România interpretate de Teodora Negrea. Cei peste 1500 de spectatori au apreciat cu aplauze îndelungate performanţa scenică a copiilor din România, dar şi frumuseţea costumelor populare pe care aceştia le-au purtat cu mândrie.

„În decursul celor şase zile ale festivalului, copiii au fost implicaţi în multiple activităţi educative colaterale. Prof. Mirela Nedelea a coordonat realizarea expoziţiei de artă populară românească şi atelierele de lucru la care participanţii au descoperit încondeiatul ouălor, confecţionarea măştilor tradiţionale de Anul Nou şi realizarea cusăturilor populare. Atelierele de lucru au fost susţinute de elevele Andreea Lupescu, Andreea Boancheş, Tania Dobrincu, Roxana Popovici, Cîrnu Cleopatra şi Alida Macovei. Timp de două zile, Sabina Năstase, Alexandra Oprişan şi Alida Macovei au participat la conferinţa copiilor, având trei teme de lucru: „Pacea”, „Parcul Păcii”, „Copiii şi republica”, teme comunicate de organizatori odată cu lansarea invitaţiilor de participare. Reprezentantele ţării noastre au susţinut în limba engleză propria viziune referitoare la temele propuse, în faţa primarului oraşului Sariyer, a guvernatorului regiunii, a numeroşilor reprezentanţi ai mass-media şi ai colegilor din cele şapte ţări participante” ne-a declarat prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

În dimineaţa zilei de joi, 20 aprilie, toţi copiii au plantat arbori într-un cunoscut parc din Sariyer, iar doi dintre arbori au primit numele Ansamblului „Balada Dornelor”. Gazdele din Turcia au organizat o plimbare cu vaporul pe apele Bosforului, copiii fiind fascinaţi de podurile care leagă cele două continente, Europa şi Asia, de minunatele peisaje de pe cele două maluri ale strâmtorii. De asemenea, participanţii la festival au vizitat Palatul Dolmabahce şi spectaculosul acvariu din Istanbul.

Artiştii dorneni s-au întors cu diplome şi medalii

La spectacolul final de duminică, 23 aprilie, organizatorii festivalului au oferit în faţa a peste 1500 de spectatori medalii şi diplome pentru toţi copiii şi profesorii care au participat la festivalul de folclor din Sariyer. Finalul evenimentelor cultural-educative a fost foarte emoţionant, micii artişti legând deja prietenii, ei sperând la o nouă întâlnire la un viitor festival de folclor. Copiii din Sariyer au fost invitaţi la Vatra Dornei la ediţia a XI-a a Festivalului „Dorna, plai de joc şi cântec” din anul 2018.

„Pentru copiii din Vatra Dornei va fi o amintire de neuitat şi pentru faptul că a fost prima participare la un festival în afara graniţelor ţării a acestei noi generaţii a Ansamblului «Balada Dornelor», ansamblu care în acest an aniversează 40 de ani de activitate artistică” a mai precizat directorul Vasile Moroşan.

Deplasarea elevilor dorneni la Istanbul a fost susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Asociaţia „Plaiurile Dornelor”. Alături de profesorii Dorin Pardău, Mirela Nedelea, Paul Bereholschi şi Vasile Moroşan, care au însoţit copiii, succesul şi performanţele artistice ale micilor artişti au fost obţinute şi cu sprijinul părinţilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: