În condiţiile în care, din perspectiva respectului pentru normele de exprimare corectă, controlul şi autocontrolul nu mai sunt, cu prea puţine excepţii, ce-au fost, audiovizualul, dar şi presa scrisă (mai ales în varianta on-line) se prezintă precum un teren îmburuienat de unde poţi culege în voie numeroase şi diverse cazuri de abateri de la regulile academice ale rostirii şi scrierii. E drept că există şi alte metehne mediatice, unele chiar mai grave prin impactul asupra beneficiarilor mesajelor respective. Şi, fiindcă tot veni vorba, ar fi de amintit măcar câteva: favorizarea pseudo-ştirilor şi trecerea în plan secund ori ignorarea informaţiilor şi subiectelor de interes real şi largă utilitate; goana după senzaţionalul ieftin; privilegierea materialelor cu conţinut violent (crime, violuri şi alte grozăvii); înmulţirea emisiunilor consacrate unor „personalităţi” jalnice moral şi aventurilor erotice ale acestora etc., etc. Pentru anumite încălcări ale deontologiei domeniului, CNA aplică, din când în când, sancţiuni…
Reticentă în a se implica, fără şanse, într-un război atât de greu şi cuprinzător, rubrica aceasta îşi asumă un obiectiv mai modest, oprindu-se astăzi la apucături, clişee sau rătăciri mediatice pe care le-am putea socoti benigne.
O primă categorie de observaţii se referă la intervenţiile (îndeobşte în emisiunile radio şi TV de ştiri) ale reporterilor de teren, care, în principiu şi în cele mai multe situaţii, nu se folosesc de texte scrise ori de promptere, prezentând întâmplările din locul desfăşurării acestora. În general, ascultătorii, respectiv telespectatorii au parte de relatări decente, imaginile şi cuvintele rostite cooperând benefic, chiar dacă, uneori, pentru accentuarea originalităţii şi autenticităţii, se apelează la posturi ostentativ dramatice (reporteriţe căţărate pe troiene ori intrate cu cizme înalte în torentul sau balta inundaţiei; fraze emise în ritm sacadat, gâfâit, „agrementate” neconvingător cu suspinele trăirii acute şi cu grimasele emoţiei invazive…).
Cei care au urmărit cu o oarecare atenţie, în ultimii ani, astfel de reportaje au putut constata, sub raport stilistic, o anumită tendinţă de şablonizare a oralităţii. Preocupaţi firesc să diversifice mijloacele vorbirii libere şi eliberate de constrângerile discursului scorţos, tributar unui anumit tipic perimat, reporterii îşi îmbogăţesc uneori comunicarea cu elemente colocviale. Ceea ce n-ar fi rău, dacă acestea n-ar deveni, prin repetare şi preluare în breaslă, clişee ale unui limbaj marcat de stereotipuri. Ca în multe alte situaţii, condamnabil, şi în aceasta, nu este uzul, ci abuzul.
Astfel, o formulă la care se apelează frecvent este „vorbim de / despre”. În locul impersonalului „este vorba de” preferat în presa antedecembristă (fapt cu semnificaţii uşor de sesizat pentru vremurile în care era de dorit ca, în general, comunicatorul să fie o prezenţă cât mai ştearsă), se instalează biruitor, în încercările de detaliere sau explicare a unor cazuri, întâmplări etc., forma de persoana I plural a verbului, care poate fi auzită şi de 3-4 ori în aceeaşi relatare (de două ori chiar şi în aceeaşi frază – ProTV, 8 august 2014). Iată şi alte ticuri verbale: „ei bine” (de obicei, această locuţiune interjecţională oarecum parazitară vrea să sugereze implicarea afectivă a reporterului în legătură cu evenimentul vizat; auzită de 3 ori, la intervale scurte, în transmisiunea despre un incendiu din centrul vechi al Capitalei – Antena 1, 4 iulie 2014; de 4 ori într-o relatare – Radio România Actualităţi, 7 februarie 2016); „trebuie să vă spun / trebuie să ştiţi” (supraevaluează importanţa informaţiei; prima variantă, de 4 ori pe parcursul a circa 5 minute, într-o intervenţie despre Mamaia, la Radio România Actualităţi, 24 august 2014); ca elemente de legătură între fraze pentru asigurarea cursivităţii şi înlănţuirii ideilor (mai degrabă a aparenţei acestora): „pe de altă parte / de cealaltă parte” (insinuează abordarea multilaterală şi / sau echidistantă; de 3 ori la Antena 3, 22 ianuarie 2016), „nu în ultimul rând”, „mai mult decât atât”, „una peste alta” („una peste alta, este în curs o anchetă…” – Antena 1, 20 octombrie 2015; aici, formula pare a fi de umplutură pentru o pretinsă coloratură); „au încins grătarele”; „au încins o petrecere pe cinste / de pomină”; „efectiv” etc. Pentru finaluri de intervenţii s-au înrădăcinat, de asemenea, formule stereotip: „Atât, deocamdată”; „Atât, de aici.”; „Deocamdată, acestea au fost informaţiile.”. Subliniem din nou: nu…vorbim de greşeli de exprimare (deşi nici acestea nu lipsesc, alterând câteodată logica, precum în următorul caz: ”OMS a anunţat că carnea roşie şi produsele procesate sunt cancerigene. Mai mult decât atât, procesatorii folosesc ingrediente aprobate de OMS.”), ci de o tendinţă de şablonizare (lipsa de inspiraţie şi comoditatea îşi spun cuvântul, prefabricatelor lingvistice de altădată luându-le locul altele, de modă nouă).
I. NEDELEA
Comentarii