Siguranţa copiilor noştri – liniştea de zi cu zi

Ca urmare a creşterii pericolelor venite din mediul virtual, în special cele de pe canalele de socializare, la nivelul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni s-au derulat activităţi care au avut în vedere creşterea nivelului de siguranţă a elevilor în mediul online şi influenţa internetului asupra vieţii de zi cu zi a copiilor şi tinerilor, promovarea utilizării într-un mod cât mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.

Activităţile s-au desfăşurat pe parcursul mai multor zile, vizând mai multe categorii, respectiv părinţi, elevi şi cadre didactice. Tema a fost abordată mai întâi în faţa consiliului profesoral al şcolii de lt. col. Iulian Macovei, comandantul Detaşamentului de Jandarmi Fălticeni, care a atras atenţia asupra unor aspecte ce vizează comportamentul tinerilor ca urmare a capcanelor în care sunt prinşi de jocurile din mediul virtual. În aceeaşi direcţie, poliţiştii de proximitate, reprezentaţi de agentul Gabriel Ursu, împreună cu o echipă a IPJ Suceava, condusă de comisarul Ionuţ Epureanu, au avut discuţii cu elevii claselor V-VIII, mesajul comun fiind acelaşi – creşterea siguranţei şi responsabilizarea asupra pericolelor lumii virtuale. Discuţiile au avut ca suport o serie de filme educative privind criminalitatea online şi modalităţi de prevenire a acesteia.

Seria activităţilor s-a încheiat în cadrul unui lectorat cu părinţii, la care invitaţi au fost pr. Teodor Brădăţanu şi o echipă a Organizaţiei Salvaţi Copiii, filiala Suceava, echipă formată din preşedintele organizaţiei, Camelia Iordache, şi voluntarii Mădălina şi Nicu. Prin această întâlnire s-a dorit abordarea temei şi din perspectiva dimensiunii religioase, care s-a dovedit a fi pe aceeaşi lungime de undă cu punctul de vedere al celor de la Salvaţi Copiii.

„Prin vocea pr. Brădăţanu şi a dnei Iordache, atât cadrele didactice, cât şi părinţii participanţi au fost conştientizaţi o dată în plus cât de importantă este comunicarea cu copilul, dar mi ales cât de important este ca aceştia să petreacă cât mai mult timp cu copilul, să-l înţeleagă şi să-l implice în activităţile de zi cu zi, lucru care ar diminua perioada pe care copilul o petrece în lumea virtuală, lume în care cei mai mulţi îşi găsesc un refugiu şi o compensare a lipsei de atenţie şi afecţiune din partea familiei. Echipa de la Salvaţi Copiii a venit cu exemple concrete şi le-a oferit părinţilor resurse care le-ar putea fi de folos în sporirea gradului de siguranţă în ceea ce priveşte accesarea de către copil a internetului (ctrl_Ajutor, esc-Abuz, mărci ale programului Ora de Net).

Prin realizarea acestor activităţi, conducerea Şcolii Gimnaziale «Al. I. Cuza» doreşte să devină un promotor al siguranţei pe internet şi speră să fi venit în sprijinul cadrelor didactice, al părinţilor, dar mai ales al elevilor, care constituie segmentul cel mai expus din acest punct de vedere” ne-a declarat prof. Brînduşa Nisioi, director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI