> Alegerile vor fi organizate în 7 aprilie
Primarul Sucevei, Ion Lungu, preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale PNL Suceava, şi-a depus, miercuri, candidatura pentru conducerea organizaţiei la alegerile care urmează să fie organizate în data de 7 aprilie.
Lungu a declarat pentru News Bucovina că şi-a înscris candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL.
El declarase recent că intenţionează să candideze pentru conducerea organizaţiei municipale, dar şi pentru o funcţie de conducere în Organizaţia Judeţeană PNL Suceava.
Biroul Permanent Judeţean al PNL Suceava a adoptat, la 9 martie, deciziile prin care se declanşează alegerile în PNL Suceava, la nivel local şi judeţean, şi au fost aleşi membrii Comisiei judeţene de organizare a alegerilor.
BPJ al PNL Suceava a stabilit şi calendarul alegerilor.
Astfel, până în data de 14 aprilie vor avea loc alegeri la nivel local, în fiecare municipiu, oraş şi comună.
Alegerile pentru conducerea Organizaţiei Judeţene PNL Suceava vor avea loc în data de 22 aprilie.
La alegerile pentru conducerea judeţeană a PNL Suceava, actualul preşedinte al organizaţiei, Gheorghe Flutur, nu are contracandidat, după cum au susţinut liderul Organizaţiei Municipale PNL Suceava, Ion Lungu, şi secretarul general al PNL Suceava, Viorel Seredenciuc. (N.B.)


























Comentarii