Peste 50 de rădăuţeni au participat la evenimentul organizat de Asociaţia BAFi şi Grupul Civic „Rădăuţiul implicat” în data de 25 martie, orele 20.30-21.30, acţiunea „Ora Pământului la Rădăuţi”, la statuia lui Bogdan Vodă.
Dintr-un comunicat al organizatorilor, aflăm că Primăria Rădăuţi şi Servicii Comunale S.A. s-au alăturat acţiunii, întrerupând pentru o oră iluminatul public în Rădăuţi, „în semn de susţinere a unui mediu sănătos şi a unui comportament responsabil faţă de natură. Acest eveniment a fost un prilej bun pentru a reaminti locuitorilor importanţa unui mediu înconjurător sănătos, a unui consum responsabil de energie şi a importanţei reciclării”.
Ni s-a precizat că în cadrul evenimentului au avut loc activităţi precum: povestea „Comoara Pământului”; muzică interpretată de Adriana Susnovici; voluntarii au oferit îmbrăţişări gratuite; s-au purtat discuţii despre cum putem face mediul înconjurător mai bun.
„Este o premieră pentru Rădăuţi şi ne bucurăm că locuitorii au răspuns invitaţiei noastre. Ora Pământului este în fiecare zi şi sperăm ca acţiunile de acest gen să continue, iar gradul de conştientizare asupra importanţei mediului înconjurător să crească de la an la an” ne-au transmis Alin Tudosă, preşedinte al Asociaţiei BAFi, şi Luca Ciubotaru, fondator al Grupului Civic „Rădăuţiul Implicat”. (D.L.)






























Comentarii