În întâmpinarea unui mare eveniment istoric – Centenarul Unirii

Începând din luna martie 2017, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), sub coordonarea Consiliului Director, va pregăti şi desfăşura în toate filialele activităţi cultural-artistice cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire (2018).

  1. Organizarea de manifestări culturale aniversare:

– Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918,

– La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a hotărât „unirea necondiţionată şi pe vecie” a Bucovinei cu România şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

  1. Organizarea ciclului de conferinţe lunare sub titlul „O sută de ani de la Unirea Bucovinei cu România”, coordonatori: Carmen Andronachi, Gheorghe Dolinski, Mihai Reman, Petru Bejinariu şi Ioan Burciu
  2. Întâlniri ale elevilor din clasele terminale de la şcolile gimnaziale şi clasele a XI-a din licee pe tema aniversării celor 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România – Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”, Colegiul Tehnic, Colegiul „Andronic Motrescu, Colegiul „Laţcu Vodă”, Colegiul „Ion Nistor”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, la Milişăuţi, Colegiu Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, Arbore, Suceviţa, Putna, Straja, Marginea, Grăniceşti, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Bilca, Grămeşti, Bălcăuţi, Calafindeşti, Dărmăneşti etc.; coordonatori: Marcel Colibaba, Corvin Bejinariu, Veronica Moscaliuc, Radu Vizitiu, Petru Bărbuţă, Gabriel Cărăbuş, Florin Creţu şi Amfilofie Chiţan.
  3. Elaborarea şi tipărirea unui număr aniversar al revistei „Septentrion”; coordonator: Sextilia Crăciun, Carmen Andronache, Corvin Bejinariu şi Gheorghe Dolinski.
  4. Confecţionarea şi ridicarea unei plăci memoriale pe clădirea internatului Colegiului „E. Hurmuzachi”; coordonator: Carmen Andronachi şi Iulian Halip.
  5. Punerea în circulaţie a unui plic dedicat Centenarului Unirii; coordonator: Gheorghe Dolinski.
  6. Organizarea unei expoziţii pentru toată perioada până la 1 Decembrie 2018, cu documente şi cărţi privitoare la Actul Unirii din 1918; coordonator: Mircea Irimescu, Sextilia Crăciun, Carmen Andronachi, Silvestru Irimescu, Silvestru Pânzariu şi Luca Bejenaru.
  7. Reluarea demersurilor pentru reabilitarea de către Primăria oraşului Vicovu de Sus a Casei memoriale „Ion Nistor” din Bivolărie; coordonatori Carmen Andronachi, Ioan Burciu, Petru Bejinariu, Puha Cristinel şi Gheorghe Dolinski.
  8. Lansare de carte la Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” Rădăuţi, cu invitarea prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a scriitorului Ion Beldeanu, preşedintele de onoare al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi a preşedintelui Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, scriitorul Vasile Bâcu; organizatori: Carmen Andronachi, Gheorghe Dolinski, Constantin Hrehor, Petru Bejinariu.
  9. Elaborarea şi pregătirea unui program cultural festiv consacrat Centenarului Unirii Bucovinei cu România – noiembrie 2018; coordonatori Sextilia Crăciun, Gheorghe Dolinski, Gheorghe Aga, Florin Creţu, Mircea Aanei. (PETRU BEJINARIU şi GHEORGHE DOLINSKI)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI