Oamenii locului au văzut lumina zilei într-un loc anume. Au crescut, au făcut şcoală, n-au făcut, că aşa era, s-au realizat şi au trăit şi trăiesc în linişte sub geana de pădure. Munca, echilibrul, mâncarea sănătoasă se pare că sunt câteva din secretele longevităţii.
Şi-am stat de vorbă cu dl Popiuc Vasile de sub Zubrâu (de fapt, l-au luat la întrebări elevii Iulia Mitric şi Mihai Melniciuc, cl. a VIII-a). S-a născut pe 18 aprilie 1918, la Iablonia, Ucraina. Din cauza persecuţiilor, s-a refugiat în România, zidindu-şi casă sub şeaua de la Zubrâu, la peste 1300 m altitudine. Are şase copii şi nouă nepoţi de care este mândru. Toată viaţa a lucrat la pădure şi-şi aminteşte de colibele în care îşi pregătea hrana şi se odihnea pe cetină de molid acoperită cu ţoale făcute de soţie. Are zece oi şi două vaci de care are grijă în fiecare zi.
„Mi-au plăcut gospodăria, pământul şi averea. Nu mi-au plăcut băutura, fumatul, furatul şi lenea”. „Eu n-am făcut şcoală, n-am avut posibilităţi. Le-aş recomanda tinerilor să se gospodărească şi să muncească”. Consumă mai cu seamă produse lactate şi brânzeturi. De un an de zile a pus coasa în… cui. Îşi aduce aminte de hora de la Zubrâu căreia i s-a pus capăt în 1978 şi „regret că nu se mai ţine. Se aduna lume multă”.
„Să ne trăiţi, pan VASILE POPIUC şi la mulţi ani!
Prof. ION AFLOREI
Comentarii