O mare şi plăcută surpriză, o mare bucurie au avut românii în ziua de Crăciun, când la tv ne-a fost prezentată familia dnei primar general Firea într-o atmosferă caldă şi plină de bucurii. Cu această ocazie mi-am amintit de un interviu cu Gabriela Vrânceanu-Firea publicat într-un cotidian, cu foarte mulţi ani în urmă, când a dezvăluit originea: de unde a plecat. În anii ce au urmat după acel interviu, am putut vedea traseul fascinant al unui om către împlinirea visului – drumul acela al fetei sărace care a sfidat rânjetul disperării şi a trecut de obstacole cu o tenacitate incredibilă. Ea a învăţat să fie mai bună, mai înţeleaptă în toate planurile. În toate funcţiile pe care le-a ocupat a avut grijă zi de zi să se păstreze în contact cu realitatea şi cu normalitatea. Precum o carte deschisă, ea a prezentat frumoasa familie, locul unde, în puţinul timp ce-i rămâne după muncă, se bucură de cei dragi. În interviu, primul lucru pe care l-a spus a fost despre grija şi regretul că nu a putut asigura condiţii de locuit pentru toţi cei care n-au un acoperiş. A mai spus că-şi face concedii în ţară şi nu peste hotare. Multitudinea icoanelor sfinte dovedeşte că această familie este plină de omenie, milă, frică de Dumnezeu. Bucureştenii au siguranţa că banul public va fi investit cu mare chibzuinţă pentru confortul lor şi nu vor fi aruncaţi pe borduri care sunt (au fost) schimbate an de an, panseluţe, parcuri în câmp, săli de sport în satele pustii, doar cu câţiva bătrâni care abia-şi târâie picioarele spre a-şi procura hrana, pe bazine de înot care stau nefolosite şi pentru toate acestea nimeni nu dă socoteală, nimănui nu i se impută banii aruncaţi pe apa sâmbetei. A vorbit şi despre dialogul purtat cu cetăţenii în legătură cu proiecte, măsurile luate în favoarea locuitorilor Capitalei imediat după ivirea unor probleme, dar şi despre organizarea revelionului în stradă, unde au putut participa şi cei care nu au posibilitatea să se deplaseze la pensiuni, la restaurante sau în alte ţări, fie din cauza problemelor de sănătate, fie din cauze financiare.
S-au ivit voci care au comentat suma cheltuită pentru programul revelionului. Sunt sigură că dna Firea nu şi-a însuşit un ban. Este de felicitat pentru că a oferit un program extraordinar ce a încântat sufletele participanţilor şi nu numai. Fiind atât de iubită, respectată, admirată, cred că va urca şi alte trepte care duc sus, mai sus.
Aş vrea să prezint amarul contrast dintre atitudinea acestei doamne şi tendinţa generală din biografiile-surogat. Multora dintre românii ajunşi bogaţi peste noapte le este pur şi simplu ruşine de originea lor, de parcă n-ar proveni din casa unor oameni cinstiţi şi muncitori. Pe snobii zilelor noastre îi supără condiţia simplă a părinţilor sau lipsa de curte a bunicilor. Uită că mâna aceea bătrână, care nu ştie să scrie, este cea care i-a hrănit şi i-a făcut oameni. Uită că părinţii aceia „ţărani”, „neşcoliţi” şi îmbrăcaţi simplu şi-au rupt de la gură pentru ca ele, odraslele, să umble azi în limuzine şi să-şi facă vacanţele la Paris, Dubai etc., uitând de unde au plecat. Păcatul lor nu este acela că s-au îmbogăţit, ci că omit să fie recunoscători pentru asta. Nimic nu e mai periculos pentru un om decât să-i intre în cap că tot ce a obţinut i se cuvine; că el şi numai el are merite pentru asta, că nu e dator nimănui. Pătura celor care au impresia că s-au născut în Mercedes se îngroaşă de la o zi la alta. Pseudonimele franţuzite iau locul numelor din buletin, fasoanele lingvistice iau locul vorbirii fireşti, lauda ia locul modestiei. Baronii de carton au împânzit cercurile mondene înalte. Vorbesc numai despre excursii în Spania, despre prezentări de modă, maşini şi parfumuri. N-au părinţi, n-au sat natal, n-au mătuşi sărace, n-au amintiri dramatice. Nu recunosc niciodată că au fost vremuri când o bucată de mămăligă le era hrana pe o zi întreagă. Uită că toată copilăria au înotat în gârla de la ţară şi de asemenea uită că au crescut frumoşi şi sănătoşi. Dacă nu le porneşte limuzina într-o zi geroasă, mai degrabă iau distonocalm decât să ia un taxi. Ce să mai vorbim de autobuz.
Argumentul pe care îl etalează e că „neam de neamul lor” n-a mers decât cu maşini scumpe. Aceasta e „lumea bună” a zilelor noastre – cu excepţiile de rigoare. Nu-şi prezintă nimănui părinţii, le e ruşine cu hainele lor, cu vorbirea lor simplă, cu felul lor de a mânca sau a râde. Oamenii care au făcut mii de nopţi albe ca să-i crească sunt ţinuţi ascunşi, ca şi cum ar fi o specie respingătoare. Brăţările le sunt la vedere, dar mamele niciodată. Snobii vorbesc mult despre unchiul care a ajuns director la minister, dar niciodată despre tatăl care ară pământul. O ruşine stupidă, jignitoare, de un prost gust desăvârşit.
Dar dacă parveniţii ar face diferenţa dintre gesturile măreţe şi gafe, nu s-ar mai numi parveniţi. Iar fabula „Boul şi viţelul” n-ar mai fi fost scrisă niciodată.
Am prezentat o antiteză între două categorii de oameni. În prima categorie – oameni ce-şi respectă promisiunile, cuvântul dat de ei devine lege. Pentru ei cuvântul este cuvânt. Sfânt!
Şi cealaltă categorie, pentru care cuvântul e frunză-n vânt. Dacă citeşte vreun primar care face parte din a doua categorie, poate se mai gândeşte şi trece în prima. Astfel ne vom simţi cu toţii bine, conectaţi în mod binecuvântat unii cu alţii!
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii