Fântâna cu noroc

Motto: „Unirea Basarabiei cu Ţara avea să se pregătească cu multă trudă!”

 Am mers de foarte multe ori în satul Dolheştii Mici, component al comunei Dolheşti. Priveliştea era vrednică de încântarea sufletelor celor mai adormite. În dreapta, un lanţ de păduri seculare se înalţă cu mândrie, în stânga, alt lanţ de dealuri îmbrăcate cu tufari sălbatici, în urmă-ne o fântână cu apă rece şi bună.

Rareori am întâlnit aşa frumuseţe măreaţă şi sălbatică.

Dealul din faţă, dinspre sud, se arăta în toată măreţia lui, ca un uriaş ce şi-ar fi întins capul deasupra caselor ţărăneşti tradiţionale ca să privească răsăritul soarelui. Un colier de construcţii se înşira pe marginea pădurii, splendide construcţii modeste şi rezistente făcute din lemn brut, legate în cleşti, prins în cuie de lemn de esenţă tare. În una dintre aceste elegante şi cochete case a locuit 94 de ani un vrednic gospodar, fost sumanar pe vremuri, fost pădurar, apoi cârciumar, Drobotă D. Gheorghe zis Goangă. Un om ostil minciunii, un pământean cu spirit meditativ şi raţional, cu justificări pe bază de argumente, un om care n-a cosmetizat viaţa, căruia nu i-a plăcut să trăiască parazitar. A trudit în tăcere după ce i-a murit nevasta, iar acum doarme şi el somnul de veci.

Avea o lungă experienţă de viaţă, şi-a asumat mai multă suferinţă pentru a-i face pe alţii mai profunzi. Din spusele lui am aflat despre „Fântâna cu noroc”, mărturie a unor vremuri grele pe care v-o spun şi dumneavoastră.

Era în anul 1970. O parte dintre cetăţenii satului Dolheştii Mici îşi duceau vitele la păscut pe Dealul Poienii şi în pădure. Era arşiţă mare, iar animalele sufereau de sete. Boboc Neculai, care avea mai multe vite, l-a rugat pe gospodarul Drobotă Neculai zis Goangă să-l ajute să facă o fântână pe Dealul Poienii. Şi astfel şi-au luat hârleţele în mână mai mulţi cetăţeni: Boboc Neculai, Drobotă Gheorghe, Aurel Hulub, Drobotă Costică, Ciocârlan Vasile; şi au urcat pe Dealul Poienii. Drumul a fost destul de anevoios şi pieptiş. Ajungând pe Dealul Poienii, Drobotă Gheorghe a văzut un loc lăsat; acolo au şi început să sape. La un metru adâncime au dat peste o veche fântână zidită din piatră, în anul 1915, de soldaţii regimentului de infanterie aflat atunci în zonă.

Au curăţat fântâna, i-au pus ciutură, iar de atunci trecătorii, oamenii ducând vite le duc la păscut, scot apă rece ca gheaţa. Pe Dealul Poienii, Drobotă Gheorghe a dat peste un bloc de piatră, o stâncă pe a cărei faţă erau săpate de cuvintele: „La fântâna cu noroc a Companiei Mitraliere făcută în anul Mântuirii 1915, septembrie 17, cu prilejul lucrărilor de apărare a ţării, fiind comandant al Regimentului 65 Infanterie lt. Colonel Diaconu şi Filon At. Pt. Munteanu. Eroilor noi le-am adus o amintire din istorii prin piatra ce ei au pus a vremurilor de glorie”. Alături, pe o piatră mai mică, erau săpate numele lucrătorilor: „I. Istrate”, iar în rest nu se mai cunoaşte. Piatra a fost masivă, din ea au mai rupt cu barosul alţi oameni.

Pentru a nu se distruge „documentul de piatră”, gospodarul Drobotă Gheorghe a hotărât să aducă piatra din pădure. Împreună cu alţii, a tăiat mlădari pe care i-au legat de tractorul condus de Roman Petru şi astfel a adus-o în faţa fântânii din gospodărie. A fost un gest patriotic.

În anul 1915 a fost mobilizată o companie din Regimentul 65 şi deplasată în Pădurea Podişor, pe un podiş înalt, strategic şi bine străjuit de copaci falnici. Aici, soldaţii şi-au amenajat bordeie, au săpat şanţuri, au făcut tranşee şi au săpat o fântână. Pe stânca pomenită au săpat litere vestind strălucirea armatei româneşti aflate sub asuprirea habsburgică. La 27 septembrie 1914, regele Ferdinand nu-şi ascundea înclinarea de eliberare a Transilvaniei.

În timpul prelungirii neutralităţii, au început concentrările şi în comuna Dolheşti şi pregătirea pentru război.

În acest context, în satul Dolheştii Mici a sosit o companie. Comandantul regimentului de infanterie era locotenent-colonelul Popovici C., comandant companie, Dragomirescu, apoi ofiţerii lt. Diaconu şi Munteanu.

Perioada de staţionare a fost din mai până la 27 septembrie 1915, când lucrările pentru apărare erau gata. S-au făcut şanţuri de apărare, tranşee – urmele lor se văd şi astăzi –, cazemate în pământ, unde de fapt dormeau şi ostaşii.

Prin Marea Unire, românii s-au trezit din somnul de moarte. 1 Decembrie 1918 este unul dintre cele mai mari evenimente din politica a neamului nostru, una din cele mai frumoase pagini ale istoriei sale.