> În domeniul relaţiilor de muncă, lucrătorii ITM au dat amenzi însumând 43.300 lei, totalul celor pe linie de sănătate şi securitate în muncă ridicându-se la 27.000 lei > Inspectorii de muncă au descoperit 66 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, firmele cu prestatori la negru fiind amendate cu o sumă totală de 30.000 lei
Lucrătorii specializaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava au desfăşurat, în ultima lună a anului 2016, 307 controale, dintre care 207 în domeniul relaţiilor de muncă şi 100 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că, urmare a deficienţelor constatate, în decembrie au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 70.300 lei. Pe parcursul lunii la care facem referire, în domeniul relaţiilor de muncă, verificările operate s-au lăsat cu 27 sancţiuni contravenţionale, însumând 43.300 lei. În luna decembrie, inspectorii de muncă au descoperit 66 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Este vorba despre nouă persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi de alţi 54 lucrători ale căror contracte au fost trimise înspre REVISAL, însă după expirarea termenului stabilit prin lege. Inspectorii de muncă au depistat şi trei lucrători fără forme legale de angajare, aceştia prestând la două societăţi. Firmele prinse că aveau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au fost amendate cu un total de 30.000 lei.
Pe lângă abaterile amintite, neregulile constatate în domeniul relaţiilor de muncă sunt cele referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal, cât şi al celui pentru munca suplimentară. Tot pe durata controalelor, s-a mai evidenţiat că unele firme nu s-au conformat reglementărilor în vigoare referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat în parte. Pe latura securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 100 de descinderi din decembrie 2016 s-au concretizat în 82 de amenzi, în valoare de 27.000 lei. Deficienţele au constat în nerespectarea procedurilor de cercetare a evenimentelor, în instruirea insuficientă, dar şi în lipsa, din fişa postului, a atribuţiilor tuturor lucrătorilor.

























Comentarii