Gripa şi-a intrat pe deplin în drepturi, în luna ianuarie, astfel că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a declarat deschis sezonul de gripă, în 3-6 ianuarie, pe teritoriul judeţului fiind raportate 13 cazuri. Dintre acestea, 11 sunt la categoria de vârstă 15-49 ani, iar două cazuri de gripă au fost confirmate prin investigaţie de laborator, a informat directorul adjunct de la DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu. Ea a precizat că a fost confirmată gripa cu virus A subtip H3N2, la un pacient în vârstă de 13 ani, din Cajvana, şi la un altul, de 64 de ani, din Dărmăneşti. Din numărul total al cazurilor, nouă au fost din Suceava, iar patru au fost la pacienţi din Rădăuţi. Şase dintre cazuri au necesitat internarea, patru cazuri la Spitalul Rădăuţi, iar două la Spitalul Judeţean Suceava.
„Ne aşteptam ca la mijlocul lunii ianuarie să apară gripa. Virusul A subtip H3N2 circulă de mai mulţi ani, iar în componenţa vaccinului antigripal este inclusă tulpina acestui virus, astfel că persoanele vaccinate antigripal sunt asigurate” a declarat dr. Zorescu.
În ce priveşte cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în perioada menţionată au fost consemnate 2670 cazuri, cu 87 internări, la care se adaugă 679 de pneumopatii acute, cu 134 de internări, dintre care 71 la SJU, iar 26 la Spitalul Fălticeni.
























Comentarii