Pătrăuţi

Accident cu victime multiple pe centura Sucevei

> Un BMW a lovit un microbuz pentru persoane, impactul rănind şapte oameni

 Salvatorii ISU au declanşat Planul Roşu de Intervenţie în cazul unui accident rutier cu victime multiple petrecut ieri, la câteva minute după ora 12, pe centura Sucevei, pe E 85, în localitatea Pătrăuţi.

Şoferul unui autoturism BMW, venind dinspre Suceava, a ajuns pe contrasens, unde a lovit un microbuz Mercedes al firmei Intertrans, în care se aflau, pe lângă şofer, încă cinci persoane. Din impact microbuzul a ieşit de pe carosabil, a trecut şanţul de pe marginea drumului şi s-a izbit frontal într-un stâlp de iluminat.

Cele şase persoane din microbuz şi persoana de la volanul autoturismului au fost rănite, printre victime fiind şi doi minori de 14 şi 16 ani.

Primul ajutor a venit atât din partea pompierilor paramedici, cât şi al personalului medical al ambulanţelor SAJ, toţi răniţii fiind transportaţi la spital. Din fericire, niciunul nu a suferit leziuni grave.

„Au fost trimise la faţa locului două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi trei ambulanţe SMURD – B2, C1 Terapie Intensivă Mobilă şi ATPVM (Autospecială pentru transport personal şi victime multiple) – de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, precum şi două autosanitare ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava” a comunicat plt. adj. Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Poliţiştii au efectuat testele pentru alcoolemie la locul accidentului, rezultatul fiind 0 în cazul ambilor conducători auto, la spital fiindu-le recoltate şi probe pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.

„Pe timpul intervenţiei, circulaţia s-a desfăşurat alternativ, pe un singur sens de mers, iar, după efectuarea măsurătorilor, un echipaj al pompierilor militari suceveni a îndepărtat resturile rezultate în urma accidentului şi a sablat partea carosabilă de scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi, pentru evitarea altor incidente” a menţionat, din partea ISU Suceava, purtătorul de cuvânt Alin Găleată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI