Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin binecuvântarea ÎPS Pimen Suceveanul, alături de Sectorul Filantropic, prin grija părintelui inspector Petru Crăciun, iată-ne în vizită la Centrul de plasament „Mihail şi Gavriil” din Solca, unde 35 de copii aveau să primească îmbrăcăminte de iarnă (constând în geacă de iarnă, ghetuţe de iarnă, pantaloni, fular, mănuşi, fesuri, pijamale, şosete şi papuci de casă), produse alimentare şi dulciuri. Au contribuit cu sume însemnate de bani şi Parohia „Sfântul Dumitru” din Suceava, prin preoţii inspector Nicolae Horga, dr. Iulian Florea, Iustinian Cojocaru şi Adrian Duţuc; Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava, prin preotul Dinu Airinei; Parohia „Sfânta Cruce” din Suceava prin preotul inspector Vasile Baltag; Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni-Gară, prin preotul Cristian Băiţan; Parohia „Sfânta Înviere” („Trei clopote”) din Suceava, prin preotul Ioan Irimia; Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Securiceni, prin preotul Valentin Onea; familia Ionel şi Gabriela Vovciuc.
Acest sprijin faţă de semenii noştri aflaţi în nevoi vine în urma unor colaborări exemplare realizate de Biserica Creştin Ortodoxă prin parohiile amintite mai sus şi familiile care au deschidere sufletească spre a arăta dragostea faţă de copiii din centrele de plasament sucevene.
Pentru mine personal, implicarea financiară, dar şi de voluntariat în organizarea acestui eveniment are o însemnătate aparte. Am crescut în Centrul de plasament Solca, iar neajunsurile le-am simţit pe propria piele. Uneori simţeam că vreau altceva decât ceea ce mi se oferea, iar acest lucru nu se putea, deoarece sumele de bani pentru îmbrăcăminte erau mult prea mici în comparaţie cu necesităţile noastre. Din acest motiv am ales cu inima să fiu alături de aceşti copii. Deşi sunt căsătorit, am trei copii şi nu realizez niciun venit, pentru că nu am serviciu, în ultimii ani am mers prin toate centrele de plasament, implicându-mă din toate punctele de vedere în acţiuni de voluntariat care să demonstreze societăţii civile că se poate. Nu spun aceste lucruri pentru a mă lăuda, ci pentru a arăta unor oameni din aparatele administrative judeţene că aceşti copii suferă din cauza unor proceduri contractuale pe care unele legi le îngreunează demersul practic.
Am să dau un exemplu pentru a mă face înţeles. De multe ori înduram frigul în aceste centre de plasament din cauza baremului de îmbrăcăminte alocat. Acest barem era foarte mic, deseori suma era depăşită, iar aceasta nu acoperea nici un sfert din strictul necesar de care aveam nevoie. Într-un an, îmi aduc bine aminte, că am fost îmbrăcat doar cu un trening, adidaşi, o geacă, indispensabil, cămaşă de corp, o pereche de şosete. Atât m-au putut îmbrăca cei din sistem, deoarece am depăşit baremul alocat şi nu-mi putea oferi un pulover, o pereche de pantaloni mai groşi sau o geacă de iarnă. Despre aceste neajunsuri vorbesc. Un copil crescut în centru de plasament nu este un retard social, ci un viitor al acestui neam de ţară. Nu vreau ca această categorie de copii să fie etichetată de o societate care-şi urmăreşte doar legea şi propriul venit, ci vreau ca instituţiile sociale să-i respecte şi să-i ajute mult mai mult. Lipsa familiei este o suferinţă care lasă urme în inimile lor, iar nepăsarea autorităţilor se vede din numărul tot mai mic de astfel de tineri care termină studii medii sau superioare. Din aceste centre ieşeau în trecut zeci sau sute de studenţi; azi îi numeri pe degete. Mă întreb unde este sprijinul celor care sunt plătiţi să-i ajute? Problema socială este una mult mai grea, iar specialiştii o ignoră şi nu găsesc căi de soluţionare. Integrarea în societate sau în familia lărgită este un concept pur politic, iar eu am încercat să mă integrez într-o altă societate, pe care o văd cu totul diferită faţă de cea în care am crescut.
Ieşind din sistemul de protecţie socială, am rămas integrat în stradă, deşi specialiştii (lucrătorii sociali ai DGASPC Suceava) susţin că m-au integrat în familie. Care familie? De la vârsta de 6 luni am crescut în orfelinatele sucevene, instituţia socială era casa mea. Rămas singur în stradă, dar cu Dumnezeu în inimă, m-am dus către Biserica Creştin Ortodoxă, căreia vreau să-i mulţumesc pentru tot sprijinul dat. Aici am făcut şi un liceu, o facultate, un masterat şi un doctorat. Aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis în cale preoţi deosebiţi, cu aplecare spre problemele sociale ale tinerilor ieşiţi din centrele de plasament sucevene şi, astfel, m-am integrat în societate. Prin deasa spovedanie, prin muncă, prin sacrificii, prin dăruire, uneori şi ascultare, am reuşit să mă căsătoresc, să-mi creez o familie, să am copii şi responsabilităţi în comunitatea suceveană. Iar una din responsabilităţi este aceea de a nu-mi uita trecutul! Trecut pe care greu pot să-l uit. Am iertat totul din trecut şi îi rog pe cei cărora le-am greşit să mă ierte.
Numai aşa înţelegem necazul, doar dacă suferim. Iar suferinţa se stinge în suflet prin fapta de milostenie. Aşa m-a învăţat un Sfânt Părinte: „Ioane, tu cunoşti necazul, suferinţa şi dragostea de familie. Să nu batjocoreşti pe cel sărac, pe cel bolnav, pe văduvă şi pe orfan, pentru că în faţa lui Dumnezeu vei da socoteală”. La îndemnul acestui sfat m-am trezit şi am realizat cât de mic sunt, iar prin mila lui Dumnezeu fac ce pot. Duhovnicul îmi spunea: „Uite, Ioane, că tot nu lucrezi, fă ceea ce-ţi place cel mai mult”. Şi-am răspuns imediat: îmi place voluntariatul, pentru că lui nu-i cer bani, nu-l socotesc (cât timp îi acord), vreau să muncesc cât pot, fără a avea un profit, nu mă ceartă, nu mă necăjeşte, ci mă ajută sufleteşte. La acest îndemn al duhovnicului vin la cei lipsiţi (orfanii bucovineni) împreună cu Biserica Creştin Ortodoxă Română să le aducem un zâmbet şi o încurajare de suflet, pentru a petrece împreună un moment din viaţa lor, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să-i ocrotească în aceste Sărbători Sfinte de iarnă. Sfântul Nicolae este cel care deschide Marea Sărbătoare de iarnă, urmată de Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, care este numită în popor Crăciunul, frumos împodobită prin cântări sfinte precum colindele. Mai apoi, urmează sărbătoarea Sfântului Ştefan şi cea a Ajunului de An Nou, sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare, urmată de Bobotează şi Sf. Ioan, iar spre final, sărbătoarea Sf. Grigorie şi cea a Sf. Trei Ierarhi. Cu aceşti Sfinţi pot spune că sărbătorile de iarnă sunt sfinţite, au o încărcătură aparte în inima mea. Sper ca această încărcătură să o simtă fiecare român, să nu-i fie ruşine de colind, de tradiţiile româneşti care dăinuise în această zonă a Bucovinei de sute de ani.
Cu acest prilej, urez tuturor copiilor din centrele de plasament sucevene un sincer La mulţi ani! Sărbători Binecuvântate, Sfinţite şi Luminate, iar Ieslea Bethlehemului să ne primească odată cu Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în ceruri prin colindul primit. Amin!
Prof. dr. ing. IONEL VOVCIUC
Comentarii