1 Decembrie 1918, ziua Naţională a României, reprezintă şi unirea Bucovinei cu ţara mamă.
Acest act politic, ce consfinţeşte formarea României întregite, a fost pregătit cu mult timp înainte de realizarea sa.
Intelectualitatea bucovineană, pătrunsă de sentimentul naţional, a creat conştiinţa publică a apartenenţei la acelaşi neam şi dorinţa de a se uni cu vechile provincii surori.
Se cunosc manifestările tineretului bucovinean, în frunte cu poetul Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu şi alţii, cu prilejul comemorării de la Putna a marelui voievod moldovean Ştefan cel Mare.
Au urmat toate străduinţele aceleiaşi intelectualităţi pentru conservarea spiritului românesc, pus la grea încercare de către autorităţile austriece, în vederea deznaţionalizării românilor.
Declanşarea Primului Război Mondial a provocat o adevărată frenezie în rândurile patrioţilor bucovineni. S-a considerat că a sosit momentul pentru descătuşarea provinciilor româneşti de sub ocupaţia celor două imperii: Austro-Ungaria şi Rusia.
Intrarea regatului român în război, alături de Franţa şi Anglia, a fost salutată şi urmată de înrolarea tinerilor în armata regală română. Bucovinenii, aflaţi la studii în România (Ion Grămadă, D. Marmeliuc, fraţii Turtureanu etc.) s-au înrolat imediat şi au creat un corp de voluntari bucovineni.
Nu a durat mult timp şi rândurile acestora s-au îngroşat prin trecerea frontierei de către alţi tineri entuziaşti. Pentru aceştia s-a creat o şcoală de ofiţeri de rezervă în cazarma Regimentului 37 Infanterie din oraşul Botoşani.
Constantin Turtureanu, profesor în oraşul Cernăuţi, în amintirile sale, evoca prezenţa la această şcoală a următorilor voluntari bucovineni: Vasile Ienceanu, profesor; Grigore Nandriş, prof. univ.; Vasile Cnil, avocat; Al. Rozmenteneanu, căpitan; I. Dugan, funcţionar CFR; I.E. Torouţiu, director şi proprietar al tipografiei „Bucovina”; V. Plavan, avocat; D. Moldovan, avocat; D. Bucevschi, profesor; C. Baciu, director şcolar; Bocăneţ, învăţător; Al. Budurocici, inginer; D. Draguleanu, negustor; Vasile Jauca, director şcolar; S. Farcas, Virgil Ianovici, avocaţi Gh. Posteucă, director şcolar; Al. Romas, Silvestru Netea, contabil.
Lista celor de mai sus nu este completă.
Ceea de trebuie menţionat este faptul că aceşti voluntari au plecat din Bucovina austriacă în mod fraudulos, când frontiera începuse să fie mai bine păzită. Unii dintre ei şi-au riscat şi viaţa.
Vasile Jauca, tatăl celui care scrie aceste rânduri, când a trecut frontiera, era plutonier elev în armata austriacă. A fost trimis şi pe frontul italian. Profitând de o permisie în satul său natal (Stupca), a trecut frontiera cu riscul de a fi prins, declarat dezertor şi condamnat la moarte. Se ştie că executarea dezertorilor din armata austriacă se făcea prin spânzurare şi nu prin împuşcare. Romanul „Pădurea spânzuraţilor”, scris de Liviu Rebreanu, se bazează pe un fapt real, petrecut pe frontul din Ardeal.
Sentimentul patriotic al tinerilor bucovineni a fost mai presus de orice risc. Însufleţirea provocată de dorinţa fierbinte de a se uni cu ţara era mai puternică decât sentimentul de teamă sau prudenţă.
Cu atât mai mult cu cât intrarea în corpul voluntarilor a însemnat în continuare o participare activă pe fronturile de război (Mărăşeşti, Mărăşti).
1 Decembrie 1918 nu este doar un act politic. A fost pregătit şi realizat prin sacrificiul celor care au avut o conştiinţă naţională mai presus de orice interes personal.
După cel de al Doilea Război Mondial, tatăl meu îmi spunea uneori cu amărăciune: „noi am făcut România Mare, dar generaţia actuală a reuşit să o facă mai mică”.
Desigur, provocările istoriei sunt mai puternice decât dorinţele noastre, fie ele şi patriotice. Totuşi, scăderea sentimentului naţional, în anii care au urmat, este o crudă realitate. Cu atât mai mult cu cât în perioada regimului comunist aceste jertfe au fost deturnate şi considerate acte imperialiste, contrare interesului poporului român.
Cum se va face faţă unor astfel de provocări, în lipsa unor modele care au menirea să coaguleze şi să înflăcăreze voinţele colective?
Fără o coeziune naţională, ideea de popor începe să apună.
Vicisitudinile istoriei nu pot fi contracarate decât prin solidaritate. Iar aceasta nu se poate realiza fără modele adevărate.
Patriotismul şi dragostea de ţară îşi au sălaşul în spiritul individului şi nu numai în manifestările sale ocazionale.
Să ne ferim de blestemul versurilor lui M. Eminescu din Scrisoarea I: „iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tău umbră…”.
Să ne amintim de România, de poporul român, de istoria sa, de cultura sa, în orice moment al activităţii politice şi sociale şi nu numai cu prilejul unor aniversări.
ALEXANDRU JAUCA
Comentarii