Şedinţa solemnă a CJ Suceava de Ziua Bucovinei

> ÎPS Pimen: „Venituri uriaşe merg în afara ţării, iar la noi – ce rămâne printre degete”

ziua-bucovinei-2Consiliul Judeţean Suceava s-a întrunit luni într-o şedinţă solemnă dedicată Zilei Bucovinei, cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen Suceveanul, a luat cuvântul şi a declarat că valorile de patrimoniu unice în lume, care sunt în Bucovina şi pe care nicio altă provincie nu le are, sunt greu de întreţinut şi nu se pot susţine „cerşind la Guvern şi nici la Uniunea Europeană”, ci este nevoie ca din proprietăţile pe care le-a deţinut biserica să fie susţinut acest efort financiar. „Dumneavoastră veţi hotărî. Vârsta mea este la încheiatul socotelilor, funia s-a apropiat de par”, a spus înaltul ierarh, care a subliniat că poporul din această zonă este credincios şi creator de valori.

ÎPS Pimen a arătat că bucovinenii au un suflet mare şi pot şi să sară în foc pentru valorile de patrimoniu pe care le au. „Muncesc exemplar, dar cui să vândă şi pe ce preţ? Pe preţ de pomană în această lume sărăcită? Resursele ţării au fost vândute la străini de trădători din sânul nostru. Venituri uriaşe merg în afara ţării, iar la noi – ce rămâne printre degete”, a spus ÎPS Pimen.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a mai ţinut să sublinieze că istoria trebuie studiată, iar documentele istorice prezintă numeroase lucruri frumoase făcute de înaintaşi pe care trebuie să-i cinstim urmându-le pilda.

Înaltul ierarh a arătat că în Parlamentul de la Viena, când Bucovina era sub administrare austriacă, Eudoxiu Hurmuzachi a atras atenţia că Fondul Bisericesc din Bucovina este o proprietate a bisericii ortodoxe şi i-a cerut împăratului să nu neîndreptăţească românii. ”Acesta e român bucovinean”, a spus IPS Pimen care a adăugat că, în urmă cu trei săptămâni, la Curtea Constituţională, a prezentat că Biserica a fost întotdeauna proprietar al Fondului Bisericesc din Bucovina, dar un procuror a susţinut că respectiva proprietate a fost a statului austriac sau a statului român.

„Avem de luptat cu cei de aici pentru a trăi în unire ca fii ai acestui pământ. Avem datoria sfântă a ne cinsti trecutul”, a evidenţiat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI