La propunerea FIMM-USV

Titlu de Doctor Honoris Causa pentru prof. Jozef Vander Sloten de la Universitatea catolică din Leuven, Belgia

La propunerea Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. Jozef Vander Sloten de la Departamentul de Inginerie Mecanică, Katholieke Universiteit Leuven (KUL), Belgia. Ceremonia s-a desfăşurat săptămâna trecută, iar în cadrul ei, preşedintele Senatului USV, conf. univ. dr. Liviu Popescu, a prezentat decizia de conferire a titlului, „motivată de cercetările profesorului Sloten în domeniul biomecanicii şi aplicaţiilor în inginerie biomedicală, biomateriale, chirurgie asistată de calculator şi pentru ilustrele sale merite în dezvoltarea colaborării cu cercetătorii şi profesorii de la Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava”, au precizat reprezentanţii USV.

Potrivit Laudatio, prof. Jozef Vander Sloten este profesor la KU Leuven, unde ocupă şi funcţia de prodecan, şef al diviziei de Biomecanică din cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică, preşedinte al polului de cercetare ştiinţifică Leuven Medical Technology Centre (LMTC) şi director al programului de studiu de masterat Inginerie Biomedicală de la KU Leuven. Profesorul face parte şi din conducerea societăţii Alianţa Europeană pentru Inginerie în Medicină şi Biologie, iar în 1997 a fost ales secretar general al asociaţiei World Academy for Biomedical Technologies (UNESCO-UATI). „Profesorul Sloten îşi desfăşoară activitatea într-o universitate de mare prestigiu internaţional, una dintre cele mai vechi din Europa, fondată în anul 1425, şi plasată în ultimii ani în top 100 universităţi din lume (conform clasamentului ARWU/Shanghai Ranking din 2016). Membră a Ligii European Research Universities, K.U.Leuven are o ofertă educaţională care atrage în fiecare an studenţi din peste 120 de ţări”, se mai precizează în laudatio.

Comisia de analiză i-a avut în componenţă, ca preşedinte pe rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, iar membri pe rectorul universităii “Vasile Alecsandri“ din Bacău, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, prof. univ. dr. ing. Marie-Christine Ho Ba Tho, director al Departamentului de Biomecanică şi Bioinginerie, Sorbonne Universités, Université de Technologie de Compiegne (U.T.C), Franţa, prof. Cristian Doicin, decan la Facultatea Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Universitatea Politehnica Bucureşti, prof. Silviu Dan Mândru, decan la Facultatea de Mecanică – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Dumitru Olaru, director la departamentul IMMR de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prof. univ. dr. ing. Romeo IONESCU, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI