Arhivă pentru noiembrie 24th, 2016

Un autoturism parcat pe o stradă din Rădăuţi a luat foc

24 noiembrie 2016 la 12:19 Comentariile sunt dezactivate

Marţi seară, în jurul orei 19.25, un autoturism parcat pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Rădăuţi, a luat foc. Alertaţi prin 112 la ora 19.33, militarii detaşamentului ISU din localitate au intervenit la faţa locului chiar în momentele în care motorul ardea în flăcări. Pompierii au stins ce găsiseră arzând,Citeşte

Marea spaimă

24 noiembrie 2016 la 12:18 Comentariile sunt dezactivate

Moto: „Nulla salus bello; pacem te poscimus omnes!” (lat. „Nu-i nicio scăpare în război; cu toţii cerem de la tine pacea!”) Acum, când ştim sigur că peste 52% dintre alegătorii din Republica Moldova poartă pufoaică, la fel ca Dodon, putem spune că Uniunea Europeană, care funcţionează pe bază de gazCiteşte

Dolarul s-a apropiat de maximul său istoric

24 noiembrie 2016 la 12:12 Comentariile sunt dezactivate

Revenirea sentimentelor de aversiune faţă de risc şi decizia CCR de a amâna până pe 18 ianuarie soluţionarea contestaţiei guvernului împotriva legii privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei la cursul istoric au fost principalele motive ale deprecierii leului faţă de principalele valute. După scăderea dolarului spre pragul deCiteşte

Donald Trump îşi schimbă opinia asupra folosirii torturii, despre care în campanie spunea că vrea să o restabilească

Donald Trump îşi schimbă opinia asupra folosirii torturii, despre care în campanie spunea că vrea să o restabilească

24 noiembrie 2016 la 12:12 Comentariile sunt dezactivate

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat marţi că şi-a schimbat opinia privind folosirea torturii, pe care promisese, în timpul campaniei electorale, să o restabilească, transmite AFP. Tortura, interzisă sub administraţia lui Barack Obama, „nu va face atât diferenţa contrar la ceea ce cred mulţi oameni”, a declarat Trump,Citeşte

Un atelier de bijutierii din Tokyo a realizat un pom de Crăciun care valorează 1,7 milioane de euro

Un atelier de bijutierii din Tokyo a realizat un pom de Crăciun care valorează 1,7 milioane de euro

24 noiembrie 2016 la 12:11 Comentariile sunt dezactivate

Un pom de Crăciun care să coste 1,7 milioane de euro? Este creaţia unui atelier de bijutierii din Tokyo care l-a realizat din aur pur, atât soclul cât şi podoabele, pentru a pune astfel în valoare meşteşugul arhipelagului nipon, relatează AFP. Pomul are doi metri înălţime şi este articulat înCiteşte

Mihai Necolaiciuc

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv la opt ani închisoare

24 noiembrie 2016 la 12:00 Comentariile sunt dezactivate

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani închisoare pentru abuz în serviciu. Iniţial, Necolaiciuc a fost condamnat în iunie 2015 de Judecătoria Sectorului 1 la 10 ani închisoare, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani.Citeşte

Un francez a descoperit în casa care-i fusese lăsată moştenire 100 kg de aur

24 noiembrie 2016 la 12:00 Comentariile sunt dezactivate

 Un bărbat care tocmai moştenise o casă în Normandia, în vestul Franţei, a avut surpriza de a descoperi în locuinţă o sută de kilograme de aur, în valoare de 3,5 milioane de euro, relatează AFP. „Existau acolo 5.000 de piese din aur, două bare de 12 kg şi 37 deCiteşte

O execuţie în lunca Siretului

O execuţie în lunca Siretului

24 noiembrie 2016 la 12:00 2 comentarii

Nu demult, un amic m-a întrebat de unde ştiu atâtea lucruri din istoria contemporană a evreilor sireteni. I-am răspuns că o parte din ele le ştiu de la părinţii mei, iar altele le-am trăit în calitate de locuitor al bătrânului târg Siret, şi că locuiesc de o viaţă peste drumCiteşte

„Săptămâna globală” sărbătorită la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” din Şcheia

24 noiembrie 2016 la 12:00 Comentariile sunt dezactivate

În săptămâna 14-20 noiembrie a.c., la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” din Şcheia s-a derulat proiectul „Universul educaţiei”, din cadrul „Săptămânii educaţiei globale”. Scopul acestor activităţi a fost de a pune elevii în situaţii de viaţă concrete pentru a conştientiza ceea ce presupune ideea de schimbare în vederea susţinerii nevoilor fiecăruia.Citeşte

Conferinţa de diseminare a rezultatelor proiectului EAST AVERT

24 noiembrie 2016 la 11:31 Comentariile sunt dezactivate

În perioada 17-18 noiembrie 2016, la Chişinău, Republica Moldova, a avut loc ultima conferinţă de diseminare a rezultatelor proiectului ”Prevenirea şi protecţia la inundaţii în bazinele superioare ale râurilor Prut şi Siret, prin implementarea unui sistem modern de staţii automate – EAST AVERT” (MIS ETC 966). Proiectul se încadrează întreCiteşte

Sumarul ediţiei: