Actriţa americană Tippi Hedren, descoperită de celebrul regizor Alfred Hitchcock, relatează în cartea sa de memorii abuzurile la care a fost supusă de maestrul suspansului în cele două filme realizate cu el, începând cu „Păsările”. În „Tippi: A Memoir”, fosta actriţă dezvăluie pentru prima dată drama pe care a trăit-o, între 1963 şi 1964, când a filmat cu celebrul regizor britanic. Tippi a fost descoperită la 31 de ani de Hitchcock, care o văzuse la televizor într-un clip publicitar. Fragmente ale cărţii au fost publicate anticipat de ziarul New York Post.
Serialul de televiziune „The Girl” (2012) a dezvăluit deja câteva pasaje ale relaţiei furtunoase a regizorului cu tânăra actriţa, dar în această carte Hedren îşi deschide sufletul şi oferă mai multe detalii despre cele întâmplate. Pe atunci fostul model se mutase de la New York la Los Angeles după divorţul de Peter Griffith, tatăl fiicei sale Melanie şi viitoare actriţă, semnând un contract de cinci ani cu reputatul regizor, ce includea cursuri împreună cu el şi soţia sa, Alma Reville.
În memoriile sale Tippi, acum în vârstă de 86 de ani, asigură că Hitchcock era un om foarte posesiv, în asemenea măsură încât le-a cerut colegilor de platou să nu-i vorbească tinerei actriţe şi nici să nu o atingă, inclusiv partenerului din film, Rod Taylor. În carte se arată obsesia bolnăvicioasă a lui Hitchcock pentru muza lui, pe care dacă o vedea zâmbind sau conversând cu vreun coleg de platou devenea „rece” şi „prost dispus” şi pe care o urmărea permanent fix şi inexpresiv.
Hedren asigură că regizorul a încercat să o sărute în limuzina sa, dar că nu a denunţat faptele pentru că în anii 1960 termenul de hărţuire sexuală nu exista şi că toată lumea ar fi sfârşit prin a-l sprijini pe Hitchcock. „A fost un moment oribil”, scrie actriţa. Ea aminteşte că în scena finală a filmului, regizorul a promis că va folosi păsări mecanice, dar „a minţit”, folosind păsări reale care au atacat-o pe Tippi şi aproape cu au lăsat-o fără un ochi. „A fost brutal, urât, implacabil”, notează în memoriile sale actriţa, care a fost nevoită să realizeze un al doilea film cu el „Marnie” (1964), fiind obligată prin contract. Hitchcock a cerut să fie instalată o uşă secretă, care lega biroul său de cabina actriţei, iar Tippi povesteşte cum regizorul a intrat de mai multe ori la ea şi a încercat să o pipăie. „A fost sexual, a fost pervers”, povesteşte ea. „Cu cât îl înfruntam mai mult, cu atât devenea mai agresiv”, povesteşte ea. În pofida contractului, actriţa a refuzat să mai lucreze cu Hitchcock, care a murit în 1980. Tippi Hedren şi-a continuat cariera şi a jucat în peste 50 de filme.




























Comentarii