De ceva vreme, ne conducea prin Grădinile Mănăstirii Doina Cernica cu neuitata ei soră şi artistă Dany-Madlen Zărnescu. Cu frumuseţea cuvântului şi a imaginii. Cu tăceri grăitoare şi dătătoare de pace lăuntrică.
Mai demult, în călătoriile vieţii noastre, poposeam adesea cu soţul, în zi de duminică, la Voroneţ. Revăd credincioşii în zi de sărbătoare şi readuc din stratul memoriei imaginea unicat a unui bătrân în port bucovinean, cu barba albă, sprijinit într-un toiag, senin şi zâmbitor, bun creştin ce te întâmpina cu blândeţe, dând bineţe şi informaţii celor ce i le cereau. Era un fel de ghid pentru biserica satului. Faima de odinioară a ctitoriei muşatine era menţinută de un asemenea aed al locului. Vorbea cui vrea să-l asculte sau îl provoca despre vremi şi despre vremuri. Uneori doar şoptea uitându-se în dreapta şi în stânga. Plângea destinul faimei şi zestrei voroneţene şi-şi spunea durerea că lespezile de piatră au tot fost luate de mulţi ce-şi făceau acareturi noi în zonă. Şi se oprea doar la dangătul clopotului.
Auziţi? Şte-fan! Şte-fan!
Erau alături de el şi Ştefan, şi Rareş, şi Daniil Sihastrul, şi mitropolitul Grigore Roşca, şi Sfântul Gheorghe, luptătorul întru biruinţă. Şi Sfântul a biruit. Ruga i-a fost ascultată de Dumnezeu.
Trei luni, trei săptămâni şi trei zile. Înflorire în veac. Apoi stăpânire austriacă urmată de revenirea la România Mare. Şi iar uitare.
Clopotul înnoirii s-a auzit în 1991. Noua obşte monahală şi-a deschis porţile spre cer. Spaţiul monastic înainta spre un nou veac şi mileniu. Chivotul albastru al Ortodoxiei († PS Macarie) a început să râdă spre soare. Fiorul sacrului lega Voroneţul de înaltul înduhovnicit. Cu ajutor de la Dumnezeu şi de la forurile competente, Stareţa Irina Pântescu, împreună cu monahiile, a avut de primenit şi de făptuit noua Capelă Sixtină. Alternând ceasurile canonice cu munca neobosită, stupul măicuţelor produce mierea frumuseţii fără de seamă: monumentul de arhitectură care va intra în patrimoniul universal prin unicitatea picturii, prin cromatismul monastic al albastrului de Voroneţ. Stavrofora Irina Pântescu a vegheat cu ochi de Argus, cu ochi gospodăresc, cu inimă arzândă şi împătimită de Hristos.
Căile Domnului sunt nenumărate. Copilă fiind, în timpul războiului, am fost şi eu elevă la şcoala din Goruni-Tomeşti, localitatea natală a maicii stareţe, unde mama mea a funcţionat ca învăţătoare. Probabil că ne vom fi întâlnit: Sfinţia Sa, elevă într-o clasă mai mare, eu, boboc în clasa I. Ne-am reîntâlnit acum în paginile cărţii, citind recenta apariţie editorială. Poate în virtutea trecutului, m-am simţit atrasă de această făptură charismatică. Şi ce urcuş frumos pentru o şcolăriţă de demult, din lumea copilăriei mele!
Şi o altă întâlnire admirabilă cu maica Elena Simionovici, profesoara de la Vatra Moldoviţei. Întâlnire tot într-o bancă şcolară ce a rodit prin charisma cuvântului şi prin talantul monahiei-condeier. Drumurile ni s-au intersectat şi reîntâlnit.
Monahiile sunt prezente la activităţile şi întrunirile culturale. Le aduce la Fălticeni respectul pentru valoare. Neuitarea pentru maestrul Ion Irimescu sau pentru profesorul Constantin Ciopraga a luminat din candela lor în aceste locuri binecuvântate pe care le-au onorat şi cu lansarea cărţilor Monahiei Elena Simionovici. Acum, la sfârşit de octombrie 2016, vor veni cu cele de cuviinţă pentru a cinsti memoria Maestrului. Şi cu un dar de suflet: cartea-document Sfânta Mănăstire Voroneţ. Un sfert de veac de la reînfiinţare pe care o vor lansa şi la Fălticeni. Slavă întru Cei de Sus şi laudă osârdiei Monahiei dr. Gabriela Platon şi conf. univ. dr. Carmen Camelia Balan. Laudă cărţii – bijuterie arhitecturală. Laudă maicii stareţe Irina, monahiei scriitoare Elena şi celor 50 de colaboratori în lucrarea binecuvântată de Dumnezeu, documentată, bine gândită şi temeinic structurată.
Sentimental, semnalizăm în Copiii Voroneţului prezenţa Siminei Teodora Buculei din cl. a VI-a a Colegiului Nicu Gane: „Oricum, Voroneţul te recheamă şi trebuie să te întorci …când ai nevoie de linişte, de curăţenie sufletească şi …de Albastru de Voroneţ”. Textul este însoţit de fotografia Mănăstirii aparţinând pasionatului Iustin Stelian Buculei.
Deci, de la Fălticeni la Voroneţ şi de la Voroneţ la Fălticeni. Călătorii imaginare sau călătorii reale făcute cu maşina, pas de pas sau la pas cu inima, cu gândul sau cu rugăciunea sfântă ca Dumnezeu să ne unească în aceeaşi familie a credincioşilor întru frumos ce sărbătoresc un sfert de veac de la reînfiinţarea vieţii monahale în ctitoria muşatină.
MIOARA GAFENCU
19 octombrie 2016
Comentarii