> Flutur: Ne aşteaptă diaspora suceveană
Consilierii liberali din Consiliul Judeţean Suceava au decis, ieri, să aprobe participarea judeţului Suceava la un târg din Bergamo pentru care se vor cheltui circa 20.000 de euro şi urmând să participe 41 de persoane în condiţiile în care liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor le-a atras atenţia consilierilor că târgul de turism este în februarie 2017 şi că cel la care vor participa acum este „târg de mostre” unde lumea vine să cumpere perne sau mobilă şi nu pachete turistice.
Nechifor a mai arătat că este ciudată şi nominalizarea prim-vicepreşedintelui PNL pentru Diaspora ca iniţiator al acestei acţiuni.
Majoritatea formată din PNL din Consiliul Judeţean Suceava a votat, miercuri, participarea la Târgul de Comerţ de la Bergamo care se organizează în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, cu o delegaţie formată din 41 de persoane, între care preşedintele şi un vicepreşedinte al CJ Suceava, un consilier al preşedintelui CJ Suceava, doi reprezentanţi ai Serviciului de Turism din CJ Suceava, patru meşteri populari, managerul Centrului Cultural Bucovina, un grup artistic din cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava alcătuit din 26 persoane şi cinci şoferi, iar cheltuielile se ridică la 92.500 lei.
Acolo, judeţul Suceava va avea un stand de 16 mp în care se spune că vor promova potenţialul turistic, autenticitatea zonei, gastronomia tradiţională precum şi oportunităţile de investiţii în vederea dezvoltării relaţiilor economice dintre judeţul Suceava şi provincia Bergamo, din regiunea Lombardia.
Înainte de vot, liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a atras atenţia că târgul respectiv este un târg de mostre şi nu de turism, fapt care reiese şi din adresele transmise de firma care se ocupă de organizarea târgului şi că târgul de turism este programat în 17-19 februarie 2017.
El a subliniat că susţine participarea judeţului la cât mai multe târguri şi expoziţii, dar care să aibă şi specificul respectiv, cum ar fi târgul internaţional de turism de la Londra.
Mai mult, el a prezentat, în timpul şedinţei CJ Suceava, de pe siteul târgului (Campionaria-bergamo.it/) domeniile acestui târg, care nu au legătură cu turismul ci cu bunurile de larg consum, de la electrocasnice şi mobilă la construcţii şi textile.
Nechifor a mai arătat că ar trebui ca CJ Suceava să participe la târgul de turism din februarie organizat la Bergamo şi nu la acest târg.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că judeţul va participa şi la acel târg, dar a explicat că diaspora din zonă s-a pregătit pentru participarea Sucevei la târg.
Ulterior, într-o conferinţă de presă, Flutur a spus că va avea, sâmbătă şi duminică, o discuţie la Suceava cu reprezentanţii firmei organizatoare a târgului de la Bergamo. „Voi avea discuţii cu şefii târgului şi vom vedea exact despre ceea ce este vorba. Ce este important este reacţia diasporei sucevene care vrea să vină şi să ne întâlnim acolo”.
Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat după şedinţa Consiliului Judeţean în care sa aprobat participarea la acest târg că încurajează prezenţa judeţului Suceava la Bergamo, dar la târgul dedicat turismului, din februarie 2017.
„Nu putem merge pe bani publici la un târg greşit”, a spus Nechifor, care a prezentat documentul oficial transmis de organizatorul târgului din Bergamo şi care menţionează că în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie este un târg de mostre industriale sau casnice, iar în aceeaşi adresă se arată că târgul de turism e în februarie 2017.
„Votul în Consiliul Judeţean a fost unul al majorităţii politice. Vor merge acolo degeaba; cei care vin la acest târg merg acolo să-şi cumpere perne, plapumă, mobilă şi nu pachete turistice”, a spus Nechifor, care a menţionat că este normal ca CJ Suceava să participe la târgul din februarie 2017.
El a mai atras atenţia că preţul de închiriere a spaţiilor la acest târg de produse industriale este de trei ori mai mare decât la târgul de turism şi că la târgul din octombrie standul de 16 mp costă 3000 de euro fără TVA, în timp ce la târgul de turism din februarie, cu 2880 de euro se închiriază un stand de 48 mp.
Nechifor a mai spus că este interesant că, în documentul oficial de invitare a CJ Suceava, la acest târg din Bergamo este nominalizat ca iniţiator Robert Răducescu, preşedintele asociaţiei cultural-sportive România – Lombardia, care este şi prim-vicepreşedinte al PNL diaspora.
Liderul PSD se întreabă care este legătura cu campania electorală sau cu precampania, ţinând cont că deplasarea are loc la sfârşit de octombrie.

























Ai zice ca domnul Nechifor si-a redobandit,brusc,aplombul,pentru ca ne ofera aceasta mostra de umor royal… Ce bine ar fi fost sa faca chestii din astea mai din timp! Insa e bine si acuma, iar eu sper ca domnul Flutur,daca nu va citi,va fi informat de catre credinciosii sai nedezminţiţi despre urmatoarea fapta anecdotica,100% bucovineana,cu valoare didactica:
Deci,doua jicovence din orasul Vicovul-de-Sus,una mai inteleapta si mai uzata intr-ale vietii,mai de stânga – numita Catalina,cealalta mai naravasa,mai de dreapta – numita Georgiana,mergeau prin localitate cand,deodata,Georgiana o trage de mâneca pe Catalina:
– Tu,uite ce scrie pe gard,pe afiş,ca se dau chiloţi la promoţie,uite ce preţuri mici! Hai sa intram si noi!
– Nu te lua,tu, dupa ce scrie pe gard,zice Catalina,ca si eu am păţit una ca asta si m-am lecuit… Că eram la Radauti si am vazut scris pe un zid “*ula”.. Repede m-am dus si eu inauntru..
– Si?? Ce era?
– Ce sa fie? Nici vorba! Iaca,era numa’ un magazin de metalo-chimice…
Acum binecredinciosul cetitor va face legatura intre ce a vazut domnul Flutur despre târgul de la Bergamo scris pe undeva,de unde a si cumparat pe banii poporului belete pentru cca 41 de maestri ai turismului si păţania jicovencei,in sensul ca târgul specializat de la Bergamo este abia in februarie anul viitor,acuma fiind unul de mostre industriale… Cum ar fi,la o adica sa te duci cu oferte de turism la un târg de cuie sau tampoane intime,ca sa zic asa.
Lasa ca merge si domnul Sorin Filip acolo,noul sef de la CCB,cel care inca mai face reclama prin fereştile orasului la mezelurile dela SCUZA Forasti,ca nu e de ici de acolo sa mananci kişka sau şoric sau maţ gros umplut pre versuri tocmite de managerul CCB,in sfidarea legii,la art.11…
La un targ de mostre.
Se poate ca si diasporenii care l-au chemat acolo pe domnul Flutur sa fi fost neşte pesedişti mai ai draculu’,s-au mai vazut cazuri de consilieri in fapt care l-au dus de nas pe domnul Flututr,ultima sa isprava fiind acea „ie bucovineană bărbătească” (!!!),o rubaşka de lăutar ukrainean,in abordarea căreia dumnealui a beneficiat de sfaturile unor batrane kurve consiliatoare masculine,care il stiu ca pe un brav manipulator de kluppen si cam atat – restul fiind vorbe…
Dar si numarul promotorilor de oferte in turism este oarecum semnificativ – 41,ezact ca in povestea cu Ali-Baba si cei cca 40 de hoti. Că,se zice,cand era pe magar si-i numara pe hoţii de jos ii ieseau 40,cand se dadea si el jos de pe magar îi ieseau 41…
In fine,cam miroase a temuta fraza „pentru sine sau pentru altul”,din scrisorile de dor ale DNA,de care acuma i se apleaca si renumitului câine Vasile din curtea PD,actualmente PD-vopsit… Iaca si cum se face loc pentru alti domni cu reputatie inca nestirbita,neşte stâlpnici,cum a zis doamna Alina ,ca anume,se duce un stalp al construcţiei liberale prin lucrarea DNA asupra cuviosului Vasile…
Deşi – bag mâna in foc că nu i-a spus domnul Isar – in vechime,pe la inceputurile crestinismului, se zicea asa, despre vamesi: „Sicut ethnicus et publicanus !”,ceea ce inseamna: „precum pagânul,asa si vamesul”