> Licitaţia a demarat în aprilie 2015, noul operator intrându-şi în drepturi pe 1 octombrie 2016 > Contractul cu câştigătorul competiţiei se ridică la 28 de milioane de lei şi este valabil 24 de luni
În următorii 2 ani, lucrările de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii rutiere din municipiul Suceava vor fi făcute de asocierea dintre firmele Autotehnorom Suceva şi OPR Asfalt Timişoara. Iniţial, licitaţia a fost câştigată de această asociere, însă a fost contestată de consorţiul Florconstruct, Con Bucovina Suceava & Tehnic Asist Botoşani. Primarul Ion Lungu precizează că, în urma unui proces, Curtea de Apel Suceava a dat câştig de cauză municipalităţii, care, după mai multe contestaţii, a decis să recurgă la instanţă.
„După 1 an şi jumătate de contestări, de anulări în instanţă şi reluări de la capăt, Curtea de Apel Suceava a avut ultimul cuvânt şi dat dreptate Primăriei, confirmând soluţia dată de aceasta la licitaţie. Practic, începând cu 1 octombrie, intră în vigoare noul contract. Este bine că avem un operator titular care asfaltează, pentru că în această vară am mers pe prelungirea celui vechi”, subliniază edilul-şef.
Contractul cu noul asfaltor va fi semnat pe 1 octombrie, se ridică la 28 de milioane de lei şi are durata de valabilitate 24 de luni, adică până la 1 octombrie 2018.
„Am făcut bine că am recurs la un contract multianuală, având în vedere că licitaţiile sunt blocate câte un an, un an şi jumătate. Astfel, 2 ani nu vom avea treabă cu operatorul de asfaltare”, a conchis Ion Lungu.
Vechea asociere formată din societăţile comerciale SUCT Suceava şi Florconstruct Suceava are în curs de finalizare covorul asfaltic de pe bulevardul Gavril Tudoraş, precum şi reparaţiile de pe strada Sublocotenent Ienceanu şi de pe Aleea Nucului. Pentru lucrările neterminate se vor face recepţii parţiale, urmate fiind de predarea către noul operator Autotehnorom Suceva şi OPR Asfalt Timişoara.
Serviciul de reparare şi întreţinerea străzilor este atribuit prin licitaţie publică, obiectul acestuia constituindu-l executarea lucrărilor de întreţinere şi reparare a străzilor, în vederea menţinerii parametrilor geometrici a suprafeţelor carosabilului şi îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a traficului rutier din municipiul Suceava, în funcţie de necesităţi.
























Comentarii