Uneori poţi să fii fericit doar navigând cu gândul şi cu inima înapoi până într-o clipă pe care ai fi vrut s-o opreşti pentru totdeauna. „Clipă, rămâi, eşti atât de frumoasă!” este o poruncă de care timpul nu ascultă, dar care se îndeplineşte în suflet. Momentele fericite pe care le-am trăit, întâmplările luminate ale vieţii noastre se preschimbă în repere la care ne întoarcem ori de câte ori avem nevoie de un impuls, de un motiv în plus pentru efortul de a merge înainte. Să împingi înapoi troiene de timp până la un răgaz binecuvântat este un exerciţiu al supravieţuirii. Fără frumuseţea clipelor trecute ne-ar fi cumplit de greu să trecem peste amărăciunea cu care ne copleşeşte câteodată prezentul. Întoarcerea în timp, întoarcerea la noi, cei care am fost cândva, este dovada că viaţa este un perpetuu miracol, că frumuseţea ei este atât de copleşitoare încât merită să-i aştepţi izbucnirea.
60 de ani de la absolvire este prilejul în care ne e dat să trăim încă o dată clipe de frumuseţea celor care ţi-au fost hărăzite în trecut.
Memoria îngenunchează uimită în faţa frânturilor de viaţă pe care le-am trăit cu acea bucurie profundă ce-ţi este dată doar în clipele alese: examenul de admitere în liceu, emoţii în primele clipe în contact cu noii profesori ce s-au dovedit a ne fi părinţi (mai ales pentru orfanii de ambii părinţi) ce ne-au înţeles, ocrotit, ajutat, îndrumat. Profesori al căror model de profesare, comportare ne-a urmărit toată viaţa. Severitatea şi buna pregătire a dnei Frimuţ Sidonia ne-a ajutat să nu greşim măcar cu o virgulă în temele date pentru acasă. Acurateţea şi eleganţa profesorului Petraşciuc Alexandru ne-au fost model urmat în cariera didactică. Bunătatea, comportamentul părintesc şi cald al profesorului-diriginte Mihaiciuc Nicolae ne-a fost şi el model. Examenele semestriale, examenul de absolvire, ultimul clopoţel, primul sărut… iată numeroasele clipe care renasc în noi, pentru că azi le-am chemat aici, la locul unde am petrecut, ca o familie, cei mai frumoşi ani. Nimic din ceea ce a fost frumos nu s-a pierdut în noi. Până şi pedeapsa pentru micile greşeli – curăţatul cartofilor cât unghia în văzul tuturor este o amintire amuzantă şi adeseori o chemăm în gând zâmbind. Locul unde suma frânturilor de imagini şi de emoţii ne-a rămas în memorie.
Slujba de pomenire a celor care ne-au îndrumat, a colegilor care au plecat şi ei fără întoarcere, s-a desfăşurat în cancelaria profesorilor – locul unde au petrecut o mare parte din viaţă. Am invocat spiritul lor aici – la locul lor de muncă – pentru a le da „raportul”: nu am încălcat setul de reguli „sfinte” şi legi ale vieţii, că am câştigat bani prin muncă onestă, prin creativitate şi tenacitate, slujind învăţământul la nivel înalt, mai ales în timpul când era o mare lipsă de profesori. Eram învăţători, dar desfăşuram munca de profesori, şi asta cu mare succes; omenia ne-a fost legea pământului, iar fiecare suflet omenesc ne-a fost mai presus decât oricare dintre comorile lumii. Celor care ne-au dăruit din sufletele lor căldură, bunătate şi cea mai aleasă educaţie şi instrucţie le-am adus cu smerenie şi respect un pios omagiu. Cu cele mai alese gânduri i-am amintit la slujba de comemorare: Bogdan Iaricevschi, Onofrei şi Olga Hudicovschi, Sofia Iaricevschi, Ioan Cârstiuc, Nicolae Mihaiciuc, Nicolae Orleţchi, Alexandru Petraşciuc, Ioan Costaşevschi, Melania Lemne, Sidonia Frimuţ, Valerian Ianoş, Orest Fraţean, Vasile Belţa, Gheorghe Cliveţ. Colegi decedaţi: Ioan Babalean, Violeta Creţu, Teodora Ovadiuc, Viorica şi Domnica Mihailiuc, Iustina Harasemiuc, Vasile Marici, Andrian Semenciuc, Silvia Seniuc, Emilia Procopeţ, Viorica Maleş, Gheorghe Iusip, Domnica Risciuc. Corul bisericii a cântat pe două voci cântece religioase în limba ucraineană. După slujbă, preotul Mierlă Vasile a mulţumit organizatorilor pentru pregătirea acestui eveniment. Catalogul a fost citit de profesoara de muzică Zirca Ianoş. După împărţirea pomenii s-a băut şampanie, cafea, s-au schimbat impresii.
După ce am vizitat clasele unde am petrecut cei 4 ani, alte „cotloane” pe unde ne-au purtat paşii cândva, admirând noua înfăţişare a clădirii, ne-am îndreptat la locul unde ne-a aşteptat masa festivă. Organizatoarea acestui eveniment a fost colega noastră Grosaru Ana (Calenici), care s-a implicat trup şi suflet ca totul să fie perfect – lucru pentru care îi adresăm mulţumiri. Prezenţi au fost: Abramiuc Iaroslava, Bucinschi Elena, Calenici Ana, Chideşa Viorica, Duduman Ana, Dolenciuc Artemizia, Gheorghi Mihai, Hapenciuc Nicolae, Hariuc Dumitru, Humeniuc Claudina, Romaniuc Domnica, Ivanciuc Olimpia, Mititel Ştefania, Molner Silvia, Odoveciuc Paulina, Havriliuc Eleonora, Haurel Rodica, Scripciuc Ioana, Tcaciuc Elena, Berbeniciuc Ilie, Tătaru Petru. În afara orchestrei care ne-a încântat atât cu melodii de dans, cât şi cu cântece ucrainene, prof. de muzică Zirca Ianoş şi prof. de geografie Bologa Mirela ne-au făcut o mare surpriză prezentând mai multe cântece ucrainene interpretate de un grup de tineri împreună cu profesoarele amintite. Am retrăit tinereţea, am cântat cântece ce ne-au însoţit, încolonaţi fiind, de la internat la şcoală şi retur.
Cu mare emoţie ne-am luat rămas bun unii de la alţii, gândindu-ne la o nouă întâlnire.
Vom plânge anii
Vom plânge anii ce-au trecut/ Că n-am făcut ce am fi vrut./ E prea târziu, nu poţi schimba/ Că timpul nu ne iartă… Da!// Vom suferi sau cine ştie/ Din amintiri noi vom trăi/ De tot ce-a fost frumos odată/ Cu mult drag ne-om aminti.// Dar asta-i vârsta, nu contează/ Câţi ani frumoşi am adunat./ Doar sufletul rămâne tânăr/ Şi numai tu, că te-ai schimbat.// Încurajată eu visez/ La câte-n lună şi în stele/ Ce n-am putut să fac atunci/ Le iau din visurile mele.// Speranţa de-a trăi frumos/ Se naşte numai din iubire./ De aceea cât trăieşti aici/ Fă-ţi viaţa Rai şi Fericire! (ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina)
Comentarii