Antrenorul Cristi Popovici vrea jucători noi în defensiva Forestei

cristi popoviciNoul antrenor al Forestei Suceava, Cristian Popovici, consideră deficitar centrul apărării sucevenilor şi a solicitat conducerii clubului aducerea a doi fotbalişti în stare să consolideze acest sector al echipei. Potrivit gazetasv.ro, aceşti posibili noi membri ai galben-verzilor ar fi Răzvan Adascăliţei, de 27 de ani, şi italianul de numai 19 ani, Alessandro Masella, foşti jucători ai SC Bacău.

Popovici a preluat imediat responsabilitatea pregătirii sucevenilor după plecarea lui Adrian Iencsi, care a abandonat această sarcină după numai două etape în care sucevenii au înregistrat tot atâtea înfrângeri.

Astăzi, la conferinţa de presă pe care Foresta o va organiza în vederea prezentării oficiale a noii echipe de antrenori, dar şi a noilor echipamente cu care sucevenii vor juca în actualul sezon al eşalonului secund, Cristian Popovici va spune probabil mai multe despre intenţiile şi viziunea pe care le are odată cu preluarea bănci tehnice de pe Areni.

Cert este că noul antrenor va fi secondat de Marius Gireadă, fostul fotbalist care în 1999 marca golul decisiv în ultima victorie din campionat a FCM Bacău împotriva Stelei, gol pe care băcăuanii l-au pomenit mulţi ani după aceea înainte de fiecare confruntare pe care au avut-o cu jucătorii din Ghencea.

Al doilea ajutor al lui Cristi Popovici va fi Marius Lup, antrenor cu portarii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI