Cerşetoria, greu de eradicat

cersetor> „Dacă în continuare ne este milă şi dăm bani, nu vom scăpa de fenomenul cerşetoriei” semnalează viceprimarul Lucian Harşovschi

 Primăria Suceava intenţionează să diminueze amploarea fenomenului cerşetoriei din municipiu, a declarat, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi.

În acest an, poliţiştii locali au încheiat 95 procese-verbale de constatare a contravenţiei, valoarea amenzilor date fiind de 10.000 de lei. Mulţi dintre cerşetori au fost duşi, chiar cu maşinile Poliţiei Locale, în localităţile de domiciliu, respectiv în Şcheia, Drăgoieşti, Salcea, Pătrăuţi şi Ipoteşti, dar şi urcaţi în tren, în cazul unora din Neamţ, Târgu Frumos şi Vălenii de Munte.

„Poliţia Locală îi identifică, îi duce la sediu, le aplică măsura contravenţională prevăzută de lege, după care trebuie să le dea drumul” arată viceprimarul.

În ceea ce îi priveşte pe minori, aceştia sunt prezentaţi Centrului de Primiri Urgenţe al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC), unde sunt ţinuţi până la efectuarea unei anchete sociale, anul acesta trecând prin această procedură nouă copii puşi să cerşească. Până acum, mamele cu copii aveau parte de consiliere, după care reveneau în locul din care fuseseră ridicate. Acest lucru nu se mai va întâmpla, minorii cu pricina urmând a fi instituţionalizaţi.

„Ancheta este efectuată de Primăria Suceava, constatăm dacă minorul este abuzat, neglijat sau părăsit, cazuri în care solicităm instituţionalizarea. Am avut discuţii cu noua conducere a DGASPC şi am încredere că, de a doua zi după ce îi ducem acolo, nu îi vom mai regăsi pe străzi” reliefează Harşovschi.

Conform viceprimarului, fenomenul cerşetoriei ar avea o amploare mai mică dacă sucevenii nu l-ar încuraja, dând bani persoanelor care cer la colţ de stradă, în zone cu vad, precum şi în intersecţii, la semafoare.

„Dacă în continuare ne este milă şi dăm bani, nu vom scăpa de fenomenul cerşetoriei” accentuează Lucian Harşovschi.

Viceprimarul a dat exemplul lui Onofrei Marius Ilie din Adâncata, cu „teritoriu” în preajma Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, care a lucrat la o exploatare de piatră din localitatea amintită. Cerşetorul ar fi spus că nu îi convine să lucreze o zi întreagă pentru 50-60 de lei, la un control poliţiştii locali găsind asupra lui, doar după 2 ore de „cerut”, în jur de 70 de lei. „Nu are niciun handicap, ba mai mult, atunci când vede maşina Poliţiei, fuge de rupe pământul. Doar anul acesta, acestui domn i s-a dat amenzi de 1.300 de lei, putem da mai multe, însă oricum nu le plăteşte” susţine viceprimarul.

Lucian Harşovschi a ţinut să mai menţioneze că Legea nr. 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică nu permite confiscarea sumelor provenite din cerşit, iar cei în cauză, ştiind acest lucru, continuă să-şi facă „meseria”. Aceasta şi în condiţiile în care, neavând proprietăţi, cerşetorii nu pot fi executaţi silit pentru neplata amenzilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI