Lucrările simpozionului (despre prima sa parte v-am relatat în ediţia de marţi, 26 iulie – n.n.) au continuat în zilele de joi şi vineri, cu o serie de comunicări, dintre care le menţionăm pe următoarele.
Domnul Nagy Pienaru, cercetător la Institutul Nicolae Iorga din Bucureşti, în comunicarea, Călătoria lui Ştefan cel Mare la Istanbul. Text şi context, a vorbit despre o călătorie ipotetică a lui Ştefan cel Mare la Istanbul, şi despre înfăţişarea sa înaintea sultanului, împreună cu voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, în aprilie 1498, relatată de o cronică turcească din anul 1503. Această informaţie nu este susţinută de nicio altă cronică şi, după spusele profesorului Ştefan S. Gorovei, este contrazisă de răspunsul lui Petru Rareş atunci când i s-a cerut să meargă la Istanbul să se închine sultanului: „Nimeni din neamul meu nu a făcut asta până acum”. De asemenea, se cunoaşte că starea sănătăţii domnitorului Moldovei era precară, el participând la bătălia de la Codrii Cosminului fiind dus pe o targă.
Domnul Ştefan Andreescu, cercetător în cadrul aceluiaşi Institut, în comunicarea Uzun Hasan şi Moldova. Noi observaţii, a vorbit despre o scrisoare pe care Uzun Hasan (1423-1478), marele adversar de la răsărit al Imperiului Otoman, a trimis-o lui Ştefan cel Mare. Aducând în discuţie noi date, istoricul a afirmat că datarea scrisorii în anul 1472, iar nu în 1474, este cea corectă. Această scrisoare este importantă pentru înţelegerea pregătirii campaniei antiotomane de către voievodul Moldovei cu mult înainte de luptele directe cu turcii.
Domnul Liviu Pilat, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în comunicarea Ceremonialul închinării voievodului Moldovei la cronicarii maghiari şi relaţiile moldo-maghiare în vremea lui Ştefan cel Mare, a discutat modul în care cronicarii maghiari Bonfinius şi Thuroczi descriu, în a doua parte a secolului al XV-lea, închinarea voievodului Ştefan I al Moldovei (1394-1399) în faţa regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437). Cei doi cronicari au falsificat istoria, fabricând un întreg ritual al închinării, care nu a avut loc niciodată, pentru a justifica pretenţiile Ungariei de suzeranitate asupra Moldovei, într-un timp în care regii Ungariei şi Poloniei îşi disputau suzeranitatea asupra Moldovei lui Ştefan cel Mare.
Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, în comunicarea Contribuţii la istoria politicii externe a Moldovei între anii 1484 şi 1504. Noi izvoare, noi interpretări, a studiat protocoalele Dietelor compuse din Stările Prusiei apusene, de sub autoritatea regelui Poloniei, pentru a afla mai multe informaţii despre legăturile politice şi militare ale lui Ştefan cel Mare cu Polonia şi Imperiul Otoman, în perioada 1484-1504. Foarte bine reflectate în aceste acte sunt informaţiile despre campania sultanală împotrivă cetăţilor moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă din anul 1484. În 12 martie 1485, reprezentantul regelui Poloniei informa Dieta că în timpul campaniei „voievodul s-a menţinut în păduri, astfel că Turcul a cucerit două cetăţi, una cu putere mare şi cealaltă cu trădare…”. În anul 1487 s-a organizat o Cruciadă, condusă de prinţul Ioan Albert al Poloniei, al cărei scop era recucerirea Chiliei şi a Cetăţii Albe din mâinile turcilor. Cruciada a fost însă deturnată în interesul Poloniei şi îndreptată împotriva tătarilor crâmleni. Această stare de fapt a dus la răcirea, încordarea şi chiar ruperea relaţiilor moldo-polone în anii următori. Pe lângă alte informaţii, aceste protocoale conţin date şi despre situaţia politică din Moldova după moartea lui Ştefan cel Mare.
Domnul Lucian-Valeriu Lefter, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Vaslui, a prezentat comunicarea După 20 de ani. Comemorarea luptei de la Vaslui. La 10 ianuarie 1495 se împlineau 20 de ani de la lupta de Vaslui. În aceeaşi zi, Ştefan cel Mare, care se va afla în curtea de la Vaslui până la 25 ianuarie, începe să emită 25 de urice pentru câteva zeci de sate şi selişti, cele mai multe fiind din sudul Moldovei. Gestul este o răsplătire a familiilor celor care s-au sacrificat cu două decenii în urmă, în lupta de la Vaslui. Autorul a încercat să identifice beneficiarii uricelor şi stăpânirile acestora.
Domnul Mihail Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultăţii de Istorie din Iaşi, a prezentat comunicarea Mormântul marii cneaghine Elena – noi informaţii. Recent, la Moscova, a apărut un volum despre mormintele marilor cneaghine moscovite. Cneaghinele au fost îngropate în catedrala Voznesensk, din cadrul Kremlinului. În rândurile lor a fost îngropată şi fiica lui Ştefan cel Mare, Elena, căsătorită în ianuarie 1483 cu Ivan Ivanovici (m. 1490), fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, deşi la moartea sa (18 ianuarie 1505) Elena era căzută în dizgraţie. Catedrala Voznesensk a fost dărâmată de bolşevici în anul 1929, iar sarcofagele marilor cneaghine au fost transferate în subsolul catedralei Sfinţilor Arhangheli din Kremlin. Cercetări recente ale arheologului rus Tatiana Panova – o mai veche colaboratoare a Centrului „Ştefan cel Mare” – au dus la identificarea sarcofagului fiicei lui Ştefan cel Mare. Investigaţiile antropologice au arătat că rămăşiţele pământeşti aparţineau unei femei de 40-45 de ani, cu înălţimea de aproximativ 154 de centimetri.
Domnul Iulian Ciubotaru a prezentat comunicarea „Dintru începutul ei au fost şi este arhimandrie”. Observaţii privitoare la arhimandriţii moldoveni (şi putneni) din veacurile al XV-lea – al XVI-lea.
Domnul Adrian Andrei Rusu a prezentat comunicarea Fortificaţiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări. În urma inventarierii elementelor din Lapidariul Mănăstirii Putna, arheologul clujean a propus noi teorii referitoare la şanţul de apărare din jurul mănăstirii, fortificaţii, Turnul Tezaurului şi Turnul de intrare, criticând felul cum a fost restaurată mănăstirea în secolul al XX-lea.
Monahul Timotei Tiron, în comunicarea O clădire din timpul mitropolitului Iacov Putneanul la Mănăstirea Putna, pornind de la mărturii documentare şi de la un tablou de epocă, a propus o reconstituire a clădirii înălţate de Mitropolitul Iacob Putneanul pe latura de sud a incintei mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Doamna Ligia-Maria Fodor, lector în cadrul Facultăţii de Arhivistică a Academiei de Poliţie din Bucureşti, în comunicarea Informaţii documentare referitoare la construirea unei clopotniţe noi la Mănăstirea Putna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a valorizat documente inedite existente în fondul „Guvernământul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii” pentru a elucida circumstanţele construirii noului turn al clopotniţei Mănăstirii Putna. Astfel, demersul pentru construirea unei clopotniţe noi la Mănăstirea Putna a fost iniţiat de Consistoriul Greco-Oriental din Bucovina în anul 1862, din cauza stării de degradare avansată a celei existente la momentul respectiv. Lucrările au început abia în 1881 şi au fost finalizate în 1885-1886.
Monahul Alexie Cojocaru a prezentat comunicarea Însemnări de pe tipărituri slave din biblioteca Mănăstirii Putna. Dintre multele însemnări aduse la lumină de această comunicare, menţionăm şi câteva de la Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul şi una de suflet, din anul 1781, pe o Psaltire, în care Sfântul Stareţ Nathanael de la Sihăstria Putnei scria că primise acea Psaltire de la Părintele său, Ieroschimonahul Sila.
Domnul Silviu Tabac a dat citire comunicării Colecţia de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin a domnului Alexandru Pascal, de la Moscova. Comunicarea a fost consacrată descrierii colecţiei de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin, mănăstire care a fost închinată Mănăstirii Putna. Aceste documente se păstrează actualmente în Fondul nr. 1589, „Colecţia de diplome moldoveneşti”, din Secţia de Manuscrise a Bibliotecii Naţionale a Rusiei din Sankt Petersburg.
Doamna Olimpia Mitric, profesor la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, a prezentat comunicarea Din arhivele sucevene: un Gromovnic putnean analizat şi comentat de Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuţi (1838). În anul 1834, Ghenadie Platenchi, egumenul Mănăstirii Putna, într-o adresă către Consistoriu, atrage atenţia asupra cărţilor împrumutate de răposatul episcop Isaia Baloşescu, între ele aflându-se şi un Gromovnic. I se răspunde (în 1836) că pot fi preluate de mănăstire, cu excepţia Gromovnicului. Într-un raport, de 5 file, din anul 1838, alcătuit „în baza înaltei porunci consistoriale”, Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuţi, face analiza şi comentariul critic al Gromovnicului, precum şi a celorlalte texte din cuprinsul Miscelaneului.
oamna Elena Firea a prezentat comunicarea Din nou despre paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistriţa. Comunicarea a readus în atenţie paraclisul din turnul-clopotniţă al Mănăstirii Bistriţa. Deşi modest în comparaţie cu ampla sa activitate ctitoricească, paraclisul fondat de Ştefan cel Mare la Bistriţa era purtătorul unor semnificaţii dinastice speciale. Menţionată doar în treacăt în istoriografie, însemnătatea paraclisului este totodată sporită de faptul că el era cel dintâi locaş de cult închinat mucenicului Ioan cel Nou în Moldova. Doamna Firea a analizat funcţiile ctitoriei ştefaniene de la Bistriţa, emiţând ipoteza că frescele sale interioare datează din timpul ctitorului. (Va urma)
Protos IEREMIA BERBEC;
Foto: monah TIMOTEI TIRON
Comentarii