În primele 6 luni ale anului

Executările silite dispuse de inspectorii fiscali suceveni au adus la bugetul statului 70 de milioane de  lei

În vederea recuperării creanţelor fiscale, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2016, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava au luat mai multe măsuri de executare silită. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Violeta Apetrea, informează că, în acest interval, AJFP a comunicat 34.696 de somaţii pentru debite în valoare de  123,35 de milioane de lei, în mod efectiv încasându-se 45,52 de milioane de lei. Pe de altă parte, în primele 6 luni ale anului au fost înfiinţate 13.880 de popriri pe disponibilităţile din conturile bancare, pentru debite în sumă de 48,76 de milioane de lei. Măsura dispusă de inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice s-a soldat cu recuperarea a circa 34 de milioane de lei. Totodată, la terţi s-au înfiinţat 444 de popriri, din totalul creanţelor de 4,72 de milioane de lei urmărite, la bugetul de stat au intrat 1,91 de milioane de lei.  În perioada 1 ianuarie – 30 iunie a.c., lucrătorii specializaţi ai AJFP Suceava au înfiinţat 51 de sechestre pe bunuri mobile, a căror valoare era de 6,87 de milioane de lei, precum şi 21 de sechestre pe bunuri imobile, cu o valoare de 2,91 de milioane de lei. De remarcat este că, urmare a stingerii creanţelor fiscale prin plată, a fost dispusă ridicarea a 57 de sechestre, valoarea creanţelor fiscale stinse fiind de circa 3  milioane de lei.

Conform Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, prin aplicarea măsurilor de executare silită, în primele 6 luni ale anului 2016, la bugetul consolidat al statului au intrat 69,26 de milioane de  lei.

„Aceste măsuri urmăresc dinamizarea acţiunilor de obligare la plată a contribuabililor rău-platnici, concomitent cu reducerea fraudei în faza de colectare forţată, prin prevenirea diminuării sau înstrăinării patrimoniului acestora. Astfel, contribuabilii cu datorii restante, notificaţi pentru a fi executaţi silit, vor fi împiedicaţi să sustragă bunuri care urmează să fie valorificate” subliniază Oana Violeta Apetrea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI