Ocupând un loc aparte în simbolistica unei ţări, imnul naţional se situează în sfera superioară a spiritualităţii unui popor.
Cântec solemn, simbol al unităţii şi identităţii naţionale, Imnul Naţional al României este, potrivit Constituţiei, „Deşteaptă-te Române” (art. 12 al.3).
Imnul naţional actual al României are o istorie a sa, versurile şi muzica acestuia supravieţuind în timp datorită, mai ales, forţei lor de neegalat.
Autorul versurilor, Andrei Mureşanu (1816-1863), debutează în literatură în anul 1939, impunându-se ca unul dintre principalii colaboratori ai periodicelor conduse de Gheorghe Bariţiu. Poezia „Un răsunet”, având în original unsprezece strofe, a devenit în scurt timp după apariţia sa marşul revoluţionarilor ardeleni. Având în vedere forţa ideilor pe care acest marş le exprimă, Nicolae Bălcescu l-a caracterizat „Marseilleza românească”. Atât în timpul Revoluţiei de la 1848, cât şi după aceea, acest cântec s-a constituit într-un adevărat imn al revoluţionarilor paşoptişti, care a circulat în mai multe variante.
Melodia atribuită lui Anton Pann (1854-1896) a fost cântată mult timp după ureche, aceasta fiind scrisă în notaţie psaltică, specifică muzicii bisericeşti.
Forţa ideilor exprimate de această creaţie deosebită face ca, în 1919, Consiliul Dirigent transilvănean, prin Tiberiu Brediceanu, să-l însărcineze pe compozitorul şi muzicologul Gheorghe Dima să definitiveze imnul pentru două şi trei viori egale, cor mixt şi bărbătesc, voce şi pian.
Ulterior D.G. Chiriac, Constantin Brăiloiu şi Vasile Popovici reuşesc să creeze linia melodică ce este folosită şi astăzi.
În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) şi a celor două războaie mondiale, precum şi o bună perioadă din regimul comunist, atât melodia, cât şi versurile imnului „Deşteaptă-te române” au fost interzise. Ele însă n-au putut fi scoase din conştiinţa poporului român. Aşa se face că muzicienii noştri l-au mediatizat sub diferite forme, ce păreau a fi neutre ca semnificaţie ideologică.
Astfel, Ciprian Porumbescu, în „Potpuriul naţional” pentru pian şi Iacob Mureşanu în fantezia „De-ai fi iubit o gingaşe floare”, în sol minor, au introdus pasaje muzicale din acesta, tema fiind preluată şi de către George Enescu, Enrico Mazzetti şi Ion Costesu.
Acest vechi cântec patriotic a revenit în actualitate în primele ore ale Revoluţiei din 1989, fiind consacrat, mai apoi, în mod oficial, prin legea fundamentală a ţării, Constituţia, ca imn naţional al României.
Cele patru strofe, respectiv, 1, 2, 4 şi 11, din poezia „Un răsunet” („Deşteaptă-te române”), prelucrate şi stilizate în timp, exprimă ideile de forţă ale eforturilor ce trebuie în mod permanent întreprinse, în contextul internaţional (într-o lume în continuă schimbare), pentru a situa România pe locul ce i se cuvine între popoarele lumii.
Potrivit prevederilor Constituţiei, momentele în care se intonează Imnul de stat sunt: a) Festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile naţionale cu caracter internaţional; b) La deschiderea şi închiderea emisiunilor posturilor de radio şi televiziune; c) Vizite întreprinse în România de şefii de stat sau de guverne; d) Manifestări festive, care se organizează de către unităţi de învăţământ şi alte instituţii de cultură; e) Ceremonii militare, conform regulamentelor militare; f) Pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării campionatelor şi a competiţiilor oficiale internaţionale, unde este reprezentată România; g) Deschiderea fiecărei sesiuni a camerelor parlamentare; h) Începutul programului zilnic în unităţile de învăţământ.
Imnul naţional al României se cântă şi se publică numai în limba română.
General de Brigadă (r.) COJOCARU ZAHARIE, preşedintele Filialei Suceava a ANCMRR „Petru I Muşat”
Comentarii