Speranţă de doi bani pentru Rapid CFR Suceava

 La finalul unui sezon competiţional extrem de ciudat, Rapid CFR Suceava a retrogradat în Liga a III-a de fotbal. Este oarecum inexplicabil cum până în etapa a X-a formaţia suceveană a adunat 19 puncte şi apoi, cu aceiaşi jucători, în 14 etape a strâns doar 6 puncte.

Oricum, tardiv şi inutil de discutat ce s-a întâmplat, dar sucevenii de la Rapid încă trag speranţe că ar putea evolua şi pe viitor în Liga a II-a. Oficialii clubului speră, pe bună dreptate cumva, că se va retrage măcar una dintre cele 22 de echipe aflate pe tabloul ligii secunde, iar gruparea suceveană va fi nominalizată să umple acel loc rămas vacant, în condiţiile în care Bălan şi compania au cel mai bun punctaj dintre formaţiile retrogradate direct la finele sezonului 2015-2016.

Formaţiile nominalizate de Federaţia Română de Fotbal pentru a alcătui viitoarea unică serie a Ligii a II-a sunt ACS Poli Timişoara, Petrolul Ploieşti, Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, Farul Constanţa, Academica, Clinceni, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea, Şoimii Pâncota, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara, Luceafărul Oradea, pierzătoarea meciului de baraj dintre FC Voluntari şi UTA Bătrâna Doamnă, precum şi Olimpia Satu Mare, care a beneficiat de retragerea din competiţie a Gloriei Buzău, formaţie care va fi retrogradată, cel mai probabil, în eşalonul al cincilea.

Dintre aceste grupări, cu mari probleme financiare, care ar putea duce la faliment, se confruntă Petrolul Ploieşti, FC Braşov şi Farul Constanţa, astfel că Rapid Suceava ar putea prinde in extremis un loc pe tabloul noului format al Ligii a II-a.

Deocamdată, FRF nu a „comentat” nimic în ceea ce priveşte eşalonul al doilea, însă acest lucru este de înţeles, în condiţiile în care conducătorii fotbalului românesc sunt plecaţi cu mic cu mare în Franţa, pentru a asista pe viu la Campionatul European.

Oricum, toate aceste necunoscute trebuie rezolvate cât mai repede, deoarece startul ediţiei de campionat 2016-2017 va avea loc peste doar 7 săptămâni, pe data de 30 iulie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: