> AJFP a aprobat 751 de eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 44,27 de milioane de lei, iar intrările efective, de 29 de milioane de lei
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava implementează un management performant al arieratelor, acordând facilităţi la plata acestora din urmă, prin aplicarea măsurii de eşalonare a achitării sumelor recuperabile, informează instituţia suceveană. AJFP Suceava face cunoscut că toate acestea constituie o preocupare prioritară, în primele trei luni ale anului 2016 accelerarea recuperării arieratelor fiind caracterizată prin identificarea şi concentrarea eforturilor de colectare pe arieratele mari şi recente.
„S-au luat măsuri pentru accelerarea recuperării arieratelor, îmbunătăţirea procedurii de valorificare a bunurilor în cadrul executării silite, precum şi a celor de insolvabilitate şi stabilire a răspunderii solidare” se arată într-o informare a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.
Astfel, în cel dintâi trimestru al anului, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a aprobat 751 de eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante, valoarea acestora ridicându-se la 44,27 de milioane de lei. Din total, în intervalul 1 ianuarie – 31 martie, potrivit graficului, încasările din arierate au totalizat puţin peste 29 de milioane de lei. Suma este apropiată de nivelul realizărilor a trei trimestre din anul trecut, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015, când încasările din sursa amintită au însumat 31,57 de milioane de lei.
Arieratele constau în obligaţiile financiare ajunse la scadenţă şi neachitate, respectiv cele a căror dată scadentă a fost depăşită cu 90 de zile.























Comentarii