Băiat de 11 ani, victima unui accident de circulaţie

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Suceava, va trebui să răspundă penal în dosarul întocmit pe numele său după ce s-a urcat băut la volan şi a accidentat şi un minor de 11 ani. Filmul poveştii începe în jurul orei 21.20 pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în timp ce omul conducea un autoturism pe DC „Uliţa Bisericii” din comuna Păltinoasa, localitatea sa de domiciliu. Atunci a observat că pe acelaşi drum comunal se deplasa cu bicicleta şi un minor de 11 ani, din comuna Rădăşeni. Încălzit de aburii alcoolului, şoferul şi-a adus brusc aminte că pe parcursul zilei, fiul concubinei sale a avut un conflict cu minorul şi s-a decis să îi dea o lecţie. „Acesta a dorit să-l oprească şi a virat brusc spre dreapta, ocazie cu care, minorul s-a speriat şi a lovit cu roata bicicletei în janta autoturismului, din impact rezultând vătămarea corporală a minorului” se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava. După o discuţie cu victima, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, deplasându-se la domiciliul său, unde altfel a fost identificat ulterior de poliţişti. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI