Nataţie

Tinerii sportivi de la CSŞ Suceava urcă pe treptele afirmării

Pe parcursul săptămânii trecute, echipa CSŞ Suceava a participat la Campionatele internaţionale de înot ale României. La startul competiţiei s-au aliniat peste 370 sportivi, concursul fiind onorat cu prezenţa multiplei campioane din Ungaria, Katinka Hosszu.

CSŞ Suceava a participat la Campionatele internaţionale de nataţie ale României cu o delegaţie formată din cinci sportivi, toţi încă juniori: Teodor Marchitan, Mircea Nistor, Claudiu Timofte, Antonia Niţu şi Diana Lissov.

În proba de 50 m bras Diana s-a situat a III-a în clasamentul junioarelor şi Teodor Marchitan de trei ori pe poziţia a IV-a.

„A fost o competiţie dificilă, în care am fost obligaţi să concurăm cu sportivi mai mari ca vârstă decât sportivii noştri. Spre marea noastră satisfacţie, ei s-au comportat excelent reuşind să obţină cele mai bune performanţe ale lor” a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.

Tot în weekendul trecut, la Turda s-a desfăşurat competiţia amicală „Cupa Salina Turda”. La concurs au participat sportivii de la „Aqua Club” din Fălticeni: Maftei Sofia, Nechita Yannis, Mihalache Tiberiu, Clipa Rareş, Marchidan Maximilian, Crîşmariu Luca, Prisecariu Aissia, Maftei Sabina, sportivi pregătiţi de Luis Lăcătuş şi Andrei Pinticanu şi colegii lor de la CSŞ Suceava: Andrei Andrian, Boleacu Paula, Burlacu Amalia şi Burlacu Alexia care se pregătesc sub îndrumarea lui Cezar Moscaliuc, Luis Lăcătuş şi Andrei Pinticanu.

Chiar dacă unii dintre sportivii suceveni s-au aflat la startul primei competiţii de anvergură, ei s-au mobilizat exemplar şi au obţinut rezultate excelente.

Amalia Burlacu – 8 ani locul I la 50 bras, 50 liber, 50 spate şi locul II la 200 liber, iar la 50 fluture locul III.

Alexia Burlacu – 8 ani locul I la 50 spate şi locul III la 50 şi 200 liber.

Amariei Rianna – 8 ani locul III la 50 spate

Baltag Alexandra – 7 ani locul II la 50 liber şi locul I 50 spate.

Andrian Andrei – 8 ani locul I la 50 spate şi 200 liber, locul II la 50 fluture şi la 50 liber şi locul III la 50 bras.

Boleacu Paula – 9 ani a obţinut patru locuri I la 50 liber şi 200 liber, 50 spate şi 50 bras şi locul II la 50 fluture.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI