Un bărbat din localitatea Tarniţa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind acuzat că la sfârşitul anului trecut a lovit un bărbat care s-a prăbuşit la pământ, l-a abandonat în stradă, iar, în urma rănilor, după zece zile acesta a murit.
Parchetul Tribunalului Suceava a anunţat, miercuri, că a dispus trimiterea în judecată a lui Gavriluţ Flocea pentru loviri cauzatoare de moarte. În rechizitoriu se precizează că Flocea s-a întâlnit anul trecut, la 29 noiembrie, cu un cunoscut, într-un local din Tarniţa şi a fost deranjat că acesta a refuzat să dea mâna cu el, între cei doi izbucnind un conflict minor care s-a aplanat. Ulterior, la 4 decembrie, conflictul dintre cei doi a reizbucnit după ce s-au întâlnit în acelaşi local, iar Flocea l-a urmărit pe drumul spre casă pe celălalt bărbat, cu intenţia de a clarifica situaţia.
În timp ce bărbatul a ajuns în faţa casei, Flocea l-a ajuns din urmă şi i-a cerut lămuriri privind situaţia tensionată dintre ei, împrejurări în care, pe fondul unui schimb de replici şi al unor jigniri aduse lui Flocea, acesta l-a lovit cu pumnul în faţă pe bărbat, care s-a dezechilibrat şi a căzut. Flocea s-a speriat şi a plecat spre casă, iar a doua zi bărbatul fost găsit în stare gravă, inconştient, de un vecin, persoană ce avea grijă de gospodărie.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spitalul din oraşul Gura Humorului, iar mai apoi transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, cu diagnosticul la internare de „comă gr. I, hemoragie subarahnoidiană, hematom subdural, traumatism occipital parietal”. Bărbatul a murit după zece zile, în spital, din cauza complicaţiilor medicale apărute şi a stării grave în care se afla. Potrivit examenului medico-legal, bărbatul avea „contuzii cu echimoze, excoriaţii, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural emisferic bilateral şi hemoragie subarahnoidiană, leziuni ce au putut fi produse prin loviri cu sau de corpuri contondente”.
Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava.
























Comentarii