Satul Giurgeşti, este aşezat pe partea dreaptă a DJ 208 C – Fălticeni-Liteni, şi a râului Şomuzul Mic, ce se varsă în râul Siret în aval de localitatea Rotunda. Este aşezat într-o zonă deluroasă, cu un climat de adăpost, ceea ce a constituit o premisă favorabilă dezvoltării agriculturii în general şi a pomiculturii în special.
Istoricul aşezării
Denumirea de Giurgeşti derivă probabil de la numele boierului Giurgea Vultureanu care deţinea pe la 1800 moşia unde este aşezat satul precum şi împrejurimile. În urma cercetărilor întreprinse se pare că cea mai veche localitate din cadrul comunei Vultureşti ar fi fost satul Pleşeşti despre care există documente exacte din jurul anului 1402, când se arată în „Istoria cetăţii Neamţului”, la pagina 28, că domnitorul Moldovei la acea vreme, Alexandru cel Bun, a înzestrat Mănăstirea Neamţului cu moşia Pleşeşti din ţinutul Sucevei.
Această vechime a satului de peste 600 de ani, reprezintă prima atestare documentară printr-un document emis de cancelaria domnească, dar urmele nescrise descoperite pe acest teritoriu ne arată că este o regiune de străveche populare, începuturile de muncă şi viaţă ale oamenilor pierzându-se în negura vremurilor.
Despre celelalte sate ale comunei, cu privire la originea şi data formării lor, există diferite menţiuni în unele documente, aşa cum ar fi cele din 30 decembrie 1576, când Petru Şchiopul întăreşte lui Grozav Mălai o parte din satul Hreaţca.
Un alt document care atestă existenţa satelor Pleşeşti, Giurgeşti, Hreaţca, Mereşti, Valea Glodului (sau Pârâul Glodului conform primei denumiri), este harta redactată de Dimitrie Cantemir, pe care apar înscrise satele de mai sus cu denumirile actuale ori cu denumirile lor mai vechi.
În secolul al XVIII-lea, satele actualei comune Vultureşti au suferit o extindere a teritoriului, dar şi o creştere numerică a populaţiei, datorată emigrării unui număr însemnat de familii din Transilvania, care s-au aşezat aici din cauza persecuţiilor pentru unirea cu biserica greco-catolică. Astfel au ajuns în Moldova un număr de familii de refugiaţi ardeleni cu numele de: Luca, Sumanaru, Crăciun, Gontaru, Ungureanu.
Biserica
Biserica este aşezată în mijlocul satului, pe versantul drept al Şomuzului Mic, fiind construită din piatră şi cărămidă şi acoperită cu tablă galvanizată. Referitor la data construcţiei nu există nicio pisanie sau inscripţie, dar din spusele bătrânilor şi din unele inscripţii de pe obiectele de cult, este cert faptul că biserica, în anul 1848, era finalizată de către ctitorul ei, marele postelnic Constantin Botez şi de soţia sa Sultana, deţinătorii moşiei Giurgeşti la acea vreme.
Planul bisericii în exterior este dreptunghiular şi semicircular spre est unde se află altarul, cu turn paralelipipedic spre sud. Sub altar se află o gropniţă cu ocniţe în care se păstrează osemintele ctitorilor.
Arhitectura construcţiei aparţine stilului moldovenesc, exteriorul fiind spoit cu var de culoare crem şi alb. Interiorul este în plan treflat, cu trei arcuri ce despart bolţile şi cu pictura în tempera. Pictura reprezintă Sf. Apostoli, Sf. Mucenici, Sf. Ierarhi şi diferite scene biblice. S-a păstrat în forma originală, nefăcându-se niciun fel de restaurare, starea de uzură fiind mediocră. Numele pictorului nu se cunoaşte. Pe jos e pardosită cu lespezi de piatră. În decursul vremii biserica a suferit mai multe reparaţii la acoperiş şi pereţii exteriori. În anul 1885 a fost acoperită cu tablă după ce acoperişul anterior, de şindrilă, fusese deteriorat. În anul 1988 a fost acoperită din nou cu tablă galvanizată. La pereţii exteriori se cunosc reparaţiile din anii 1953, 1965 şi 1988, când au fost spoiţi cu var.
De asemenea au mai fost construite un praznicar, un lumânărar, garduri de împrejmuire şi s-au înlocuit ferestre vechi cu unele moderne şi s-a dotat biserica cu o centrală termică. Aceleaşi îmbunătăţiri au fost aduse şi casei parohiale.
Odoarele bisericii
O bună parte din obiectele de cult şi liturgice constituie donaţie ctitoricească din anul 1850 şi prezintă valoare de patrimoniu. Dintre aceste obiecte merită a fi menţionate catapeteasma sculptată artistic cu motive de frunze şi flori, cu stâlpi şi cu capete sculptate cu diverse înflorituri şi aurită. La fel amvonul şi strana arhierească. Clopotele aşezate în turnul bisericii poartă numele ctitorilor donatori şi al meşterului turnător din anul 1848 scrise cu litere chirilice. Menţionăm şi Sf. Potir.
Atât pictura icoanelor de la catapeteasmă, cât şi pictura pereţilor interiori prezintă caracteristica stilului bizantin.
Înaintemergători
Preoţii slujitori cunoscuţi au fost: monahii Chiriac şi Vitalie 1852-1860, preotul Gavril Tomescu 1860-1917, preotul Constantin Vrânceanu 1918-1920, preotul Mihai Răţoi 1920-1923, preotul Vasile Pleşoianu cu întrerupere în intervalul de la 1923-1927, preotul Vasile Anghelea 1928-1933, preotul Constantin Grigoraş 1934-1943, preotul Mihai Vizitiu 1943-1976, preotul Pavel Pavel 1976-1984, preotul Gheorghe Rogozeanu 1984-1988, iar din 1 februarie 1988 şi până în prezent cel ce scrie aceste rânduri.
Preot paroh
DUMITRU IFRIM
Comentarii