După lăsarea cortinei

S-a lăsat cortina şi peste cea de-a IV-a ediţie a Zilelor „Matei Vişniec” din perioada 8-15 mai 2016, cea mai bogată în manifestări artistice de până acum şi cel mai însemnat eveniment cultural din acest an, ediţia jubiliară încununând cu lauri cei 60 de ani de viaţă ai scriitorului. Actorii şi autorul au salutat publicul, bucuroşi de căldura aplauzelor şi s-au retras în lumea lor, spectatorii au plecat încântaţi şi cu dorinţa de a reveni, luminile s-au stins. Au rămas oamenii cu ordinea să verifice dacă toate sunt la locul lor. Au mai rămas, însă, amintirile şi gândurile…

Îmi aduc aminte că la data de 17 ianuarie 1981, cu 12 zile înainte de a împlini 25 de ani, Matei Vişniec şi-a lansat, în sala de festivităţi a Bibliotecii Municipale din Rădăuţi, primul său volum de poezii, „La noapte va ninge”. În ziua de miercuri, 20 ianuarie 2016, cu nouă zile înainte de a împlini vârsta de 60 de ani, Matei Vişniec s-a întâlnit cu publicul sucevean la teatrul care îi poartă numele, inaugurat cu două luni înainte, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Bucovina”, cu piesa de teatru „Angajare de clovn”.

1981 – 2016. Distanţa dintre vârsta de 25 de ani şi vârsta de 60 de ani. Distanţa dintre tânărul poet debutant, care promitea şi începuse să-şi creeze un nume, şi poetul, prozatorul, eseistul şi mai ales dramaturgul ale cărui scrieri sunt traduse în peste 20 de limbi şi puse în scenă în peste 50 de ţări de pe toate continentele. Distanţa dintre tânărul poet cunoscut de un cerc restrâns de iubitori ai literaturii şi unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici din lume. Numai în anul 2015, la Avignon, capitala mondială a teatrului, i-au fost jucate patru piese…

Matei Vişniec este convins că un artist este viu atât timp cât opera sa este citită, este privită şi comentată şi stârneşte interesul celor din jur. În drama „Maşinăria Cehov”, scrisă de el, personajul care-i dă titlul spune că literatura „este o cursă împotriva morţii”. Matei înţelege că, pentru a face ca şansele de supravieţuire prin creaţie să crească, artistul trebuie să dea naştere la cât mai mulţi „copii” (citeşte „opere”), fără să poată şti dinainte care va fi mai longeviv (ca să nu spun nemuritor), în condiţiile în care atâtea boli ale spiritului atacă omenirea. În afară de aceasta, fiecare nouă operă oferă ocazia să se vorbească despre autor şi îl aduce în atenţia publicului, îl reînvie adică, îl scoate din uitare. Iar Matei Vişniec nu rămâne dator din acest punct de vedere.

Şi nici măcar această prolificitate nu-i oferă destulă siguranţă. Autorul rădăuţeano-parizian a înţeles că operele create mai trebuie să fie şi promovate, a înţeles că exişti atâta timp cât lumea ştie că exişti. Iar acţiunea de promovare cere eforturi la fel de mari ca actul de creaţie, uneori destul de stânjenitoare, precum şi alte competenţe, de ordin practic, managerial. Formele de promovare alese de Matei Vişniec sunt variate: întâlniri cu cititorii, lansări de cărţi, participarea la spectacolele inaugurale date în diferite localităţi şi cu diferite trupe de teatru, însoţirea spectacolelor cu piesele sale de expoziţii de carte cu vânzare, interviuri publicate în presă şi difuzate la radio şi tv, conferinţe pe diferite teme de literatură şi de jurnalism, vizite în străinătate la invitaţia unor edituri şi conduceri de teatre, contracte cu unele dintre acestea pentru a scrie un anumit tip de piese de teatru, lansarea unui concurs naţional de dramaturgie „Matei Vişniec” ş.a.

O modalitate originală de promovare este şi organizarea, începând din anul 2013, a Zilelor „Matei Vişniec”, ocazie cu care autorul aduce diferite trupe de teatru din ţară şi din străinătate, care dau spectacole în limba română sau franceză ori engleză. După spectacole organizează discuţii cu regizorii şi actorii, discuţii cu important rol educativ, formativ, urmărind pregătirea publicului local, nu prea obişnuit cu spectacolele de teatru, pentru a înţelege şi gusta frumuseţea textului şi a interpretării, lucru cu atât mai necesar în cazul pieselor sale, al căror mesaj nu se livrează direct, ci stă ascuns în simboluri şi parabole şi metafore. Astfel pregăteşte spectatori fideli şi avizaţi pentru noul teatru sucevean care-i poartă numele. Mare valoare educativă au şi discuţiile purtate cu invitaţii de marcă aduşi de fiecare dată, precum şi conferinţele ori spectacolele şi recitalurile date de aceştia.

Matei Vişniec la 60 de ani. O vârstă care lui Nichita Stănescu i-ar mai fi trebuit zece ani s-o atingă, lui Marin Preda, doi, iar lui Liviu Rebreanu, un an. Vârstă care n-a putut fi depăşită nici de I.L. Caragiale, nici de Marin Sorescu.

Ciudat lucru timpul! Noi, cei care-l ştim pe Matei de când era elev, suntem tentaţi să-l căutăm tot pe undeva prin băncile clasei ori printre colegii puşi pe joacă ori pe gânduri şi pe „exerciţii sentimentale”. Ne vine greu să-l punem alături de cei amintiţi mai înainte, imortalizaţi în statui, unele mai vechi decât vârsta lui şi cu loc definitiv stabilit în istoria literaturii române şi în conştiinţa naţională.

Rămânem însă uimiţi şi, în acelaşi timp, încântaţi când vedem că acest fiu, ridicat din Obcinile cu murmur de izvor şi cu mireasmă de răşină ale Bucovinei, după vreo două milenii şi jumătate de teatru, scris de genii ale omenirii de la Eschil şi Sofocle, la Shakespeare, la Moliere, Ibsen sau Cehov, mai are ceva de spus care să-i intereseze pe oamenii iubitori de cultură de pe toate continentele şi ştie să spună în aşa fel încât să trezească simpatia acestor oameni atât de diferiţi.

Iar Matei Vişniec mai are încă multe de spus. Ajuns la această treaptă a vieţii, mai are la dispoziţie vreo 25 de ani pentru a atinge vârsta conaţionalului său româno-francez Eugen Ionescu(-o), din care se revendică într-o măsură şi pe care îl continuă în arta dramatică. Şanse sunt, pentru că şi tatăl său, cu care seamănă leit, a depăşit 85 de ani. Iar atunci, de ce să nu tindă amândoi, neobosiţi şi energici, spre rotunda cifră de 100?

Mă gândesc, desigur, la vârsta biologică, a trupului, pentru că spiritul său, transpus în operă şi în instituţia ce-i poartă deja numele, pare de-acum eliberat din cătuşele timpului, acest cutezător Făt-Frumos al Bucovinei descoperind, până la urmă, izvorul cu apă vie din poveste.