Festival-concurs internaţional de muzică populară românească

„În grădina cu flori multe”

> Ediţia a XII-a, 12-14 mai, Cernăuţi

 Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Consiliul Județean Iaşi, organizează sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 12, spectacolul de gală al laureaţilor şi oaspeţilor ediţiei a XII-a a Festivalului-concurs internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”.

Festivalul începe vineri, 13 mai, de la ora 15, la Palatul „Tineretul Bucovinei”, cu festivitatea de deschidere şi etapa finală a concursului Festivalului „În grădina cu flori multe”, la această activitate folclorică de mare amploare fiind invitaţi artişti consacraţi din nordul Bucovinei, România şi Republica Moldova, admiratori şi păstrători ai tezaurului muzical-folcloric românesc, meşteri populari şi, nu în ultimul rând, copii şi tineri, interpreţi de cântece populare româneşti din multe zone folclorice.

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi este o asociaţie nonguvernamentală naţional-culturală românească, cu scopuri cultural-artistice şi educative, care – cu sprijinul unor asociaţii şi instituţii din România şi a românilor de pretutindeni, care simt şi gândesc româneşte – pe parcursul a 11 ani de activitate, organizează numeroase acţiuni de mare amploare cu caracter naţional pentru comunitatea românească din Ucraina.

„Obiectul activităţii noastre pune accentul pe educaţia tinerei generaţii de români în spirit naţional, prin valorificarea tezaurului cultural al neamului şi grija permanentă faţă de viitorul acestui neam – copiii. Toate aceste evenimente culturale cu evoluţii artistice sunt realizate astfel încât copiii români, membri ai formaţiilor folclorice din nordul Bucovinei, să studieze şi să valorifice cultura şi tradiţia neamului, punând accentul pe promovarea culturii autentice româneşti printre populaţia majoritară din regiunea Cernăuţi şi întreaga Ucraină, de asemenea pentru cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de diversitatea culturală şi naţională” ne-a declarat Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti.

Printre cele mai cunoscute şi valoroase proiecte ale Centrului sunt: „Zilele Culturii tradiţionale româneşti la Cernăuţi”, dedicate Zilei Naţionale a României; Festivalul internaţional de muzică autentică românească „Să-mi cânţi, cobzar…”; Festivalul-concurs internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”; Festivalul internaţional muzical „Alese perle pentru mama”; simpozioane şi seminare internaţionale. Pe lângă multe altele, activitatea Centrului vizează domenii de activitate precum promovarea istoriei românilor, etnografia, folclorul, meşteşugurile populare tradiţionale, teatrul românesc, mass-media, paliere de activitate în care au fost instruiţi peste 100 de copii şi tineri din cele patru raioane ale regiunii Cernăuţi cu populaţie românofonă, în cadrul Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi.

Fără finanţare din România, locuitorii din nordul Bucovinei pot rămâne fără activităţi culturale şi emisiune in limba română la televiziune!

„Din lipsă de fonduri, din suita de acţiuni tradiţionale am fost nevoiţi să renunţăm la unele, iar altele au fost comasate, iar Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi, atât de necesară şi eficientă în educaţia tinerei generaţii de români, este pe cale de închidere. De la inaugurarea instituţiei am fost cofinanţaţi de Departamentul Politici pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), printr-un proiect, dar în ultimele 6 luni toţi profesorii şi experţii sunt voluntari şi nu mai putem suporta cheltuielile pentru chiria spaţiului şi cheltuielile pentru utilităţi. Tot acelaşi lucru se întâmplă şi cu redacţia TV în limba română de la CTR «Cernăuţi», care are emisiune în limba română pe un post privat de televiziune din Cernăuţi, TV Bucovina Cernăuţi, o retrospectivă a evenimentelor politico-sociale din săptămâna precedentă, dezbateri, spectacole şi alte activităţi culturale din comunităţile româneşti din regiune, şi o emisiune foarte îndrăgită „Studioul de seară”, redacţie care de asemenea poate fi închisă. Pentru a păstra toate aceste importante realizări şi a organiza acţiunile cu caracter naţional la un nivel decent, rugăm românii de bună-credinţă să contribuie după posibilităţi la realizarea acestor proiecte. Orice donaţie este binevenită” ne-a transmis jurnalistul Iurie Levcic.

Puteţi expedia donaţiile prin Western Union sau vira pe conturile bancare: în RON – RO16RZBR0000060014813848; în EURO – RO91RZBR00-00060014813856; în USD – RO33RZBR0000060016675651 RAIFFEISEN BANK – Sucursala Suceava, str. Nicolae Bălcescu 4 (titular, Iurie Levcic), cu menţiunea: Ajutor nerambursabil pentru Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi.

Iurie Levcic a precizat: „Ne angajăm să trimitem un raport cu justificări fiecărui donator, în care să menţionăm unde şi cu ce scop au fost folosite donaţiile”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI