La Lăsatul secului are loc spolohania, adică spălatul tuturor blidelor cu leşie făcută din ciucălăi, gospodinele pregătindu-se astfel pentru intrarea în Postul Paştelui, care mai este numit şi Postul Mare, Postul Paresimilor (Patruzecimea), post care durează 48 de zile, adică şapte săptămâni, fiind cel mai mare şi mai important post de peste an. Postul Mare începe după Duminica iertării, odată cu Lăsatul secului. În Săptămâna Albă, premergătoare postului, este exclusă carnea din alimentaţie, acum consumându-se doar ouă şi brânză.
O zi importantă din post este Sâmbăta lui Lazăr cel înviat din morţi de către Domnul nostru Iisus Hristos. După această zi urmează Floriile, sărbătoarea intrării Domnului nostru Iisus în Ierusalim. Se spune că, aşa cum este vremea în această zi, aşa va fi şi de Paşte. De Florii, adică cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, la biserică se sfinţesc crenguţe cu mâţâşori, simbolizând ramurile de măslin cu care Mântuitorul a fost întâmpinat în cetate. Pe parcursul întregii slujbe, credincioşii ţin în mâini aceste crenguţe, cântând “Osana”, de aici venind expresia “a-i închina osanale” cuiva. Aceste crenguţe sfinţite se păstrează la icoane, la streaşina casei ori la fântână pentru a ne păzi de tot ce este rău şi de boli peste an. Sărbătoarea Floriilor este închinată unei divinităţi vegetariene, Lazăr sau Lăzărică. De Florii, toate persoanele care poartă nume de floare (Viorica, Brânduşa, Lăcrămioara etc.) îşi serbează numele. De asemenea, acum este dezlegare la peşte. Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima şi cea mai importantă din post; cei care au postit, acum se mai pot spovedi şi împărtăşi. Cei care au păcate mai grele, iau Aghiasmă Mare. În această săptămână, la biserică au loc denii în fiecare seară.
Poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri pascale. Astfel se spune că florile se seamănă în joia şi sâmbăta Paştilor. Săptămâna mare (care începe, după cum am spus, după Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor) este una de curăţire spirituală. Această curăţire are loc şi în fiecare gospodărie, prin curăţenia generală de primăvară, atât prin case, cât şi prin grădini, pregătirile acestea simbolizând aşteptarea Mântuitorului, prin umblatul preotului din casă în casă care vesteşte marea sărbătoare. În Joia Mare se manifestă Joimăriţa, un personaj mitologic care le pedepseşte pe femeile leneşe care nu au terminat de tors cânepa, arzându-le degetele sau părul. Seara, la biserică are loc Denia Mare, prin citirea celor 12 Evanghelii, care descriu traseul Mântuitorului după intrarea Sa în Ierusalim, vinderea, prinderea, judecarea Sa. De acum şi până la Înviere, în unele sate nu se mai trag clopotele, doar se bate toaca. Prin curţi şi grădini se aprind focuri pentru cei morţi. În această zi gospodinele vopsesc ouăle roşii, simbol al sângelui Domnului Iisus Hristos care se jertfeşte pe cruce pentru mântuirea noastră.
Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea seacă, deoarece în această zi se ţine post negru, nu se bea nici apă, ba, mai mult, la cine are necazuri mari, postesc şi animalele şi orătăniile din bătătură. În biserici se face curăţenia generală, de obicei de către femeile văduve. În această zi toţi creştinii trec pe sub Aer (o pânză aşezată pe o masă, înfăţişându-l pe Iisus aşezat în mormânt), îmbrăcaţi în hainele lor cele mai bune. Seara se cântă Prohodul Domnului, adică slujba de îngropăciune a Mântuitorului, de aceea şi preoţii au straie cernite. Creştinii, aşezaţi în grupuri (strana, grup de bărbaţi, grup de femei, grup de fete, grup de copii) se întrec în cântatul Prohodului, care are trei cântări deosebit de frumoase şi emoţionante. Clopotele bat îndelung, ducându-ne cu gândul înapoi aproape 2000 de ani, când Domnul Iisus a fost îngropat în stâncă. Durerea este atât de profundă încât în această zi plâng şi cerurile, trimiţând ploaie pe pământ.
Dimineaţa de sâmbătă vine cu liniştea şi cu pregătirea păscuţelor. Când se face pasca, din prima bucată de aluat se face o pască pentru vite, din care li se dă tot anul câte o bucată, sâmbăta dimineaţa, pentru a fi ferite de boli. Se spune că femeia, o dată în an, poate să-şi bată bărbatul, în sâmbăta Paştelui, dar şi atunci uită, aşa că “bate” aluatul. Pasca se face rotundă, din aluat împletit şi cu cruce pe mijloc, iar ca umplutură se foloseşte brânza. De asemenea, se face friptură de miel, deoarece se spune că Iisus Hristos este Mielul lui Dumnezeu (s-a dus la răstignire ca mielul la tăiere).
Seara se merge la Înviere. Tot cimitirul este luminat de sutele de lumânări aprinse pe mormintele primenite şi cu flori de primăvară. Învierea începe la miezul nopţii, când toate luminile sunt stinse, iar creştinii iau lumină de la preot, când acesta spune “Veniţi de luaţi lumină!”. Te trec fiori când curtea bisericii răsună la unison, ca un cor. “Adevărat a înviat!” şi când glasurile unite cântă “Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând!”. Cui reuşeşte în noaptea de Înviere să vină cu lumânarea aprinsă până acasă, i se îndeplineşte o dorinţă. Tot în noaptea de Înviere, fetele spală limba clopotului cu apă neîncepută, apoi cu acea apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşte pentru a fi frumoase şi sănătoase. În coşul pascal pe care îl duc la biserică, femeile, pe lângă pască şi ouă roşii, mai pun sare (ca să fie belşug în acel an), zahăr (să nu fie vitele bolnave), făină (să se facă grâul), ceapă şi usturoi (leac împotriva insectelor). În noaptea de Înviere nu se stinge lumina la casele oamenilor, ba, în preajma bisericilor, în trecut, se aprindeau focuri, Focurile Paştelui, simbolizând focul la care s-au încălzit Apostolii în noaptea prinderii lui Iisus.
Când se întorc de la biserică, oamenii pun pasca sfinţită pe capul femeii sau pe prag. Dimineaţa, într-un castron se pune un ou roşu, un ou alb, monezi, busuioc, iar cu acea apă se spală copiii pe faţă. Se ciocnesc ouă roşii, rostindu-se “Hristos a înviat!”, “Adevărat a înviat!”, ciocnirea ouălor simbolizând deschiderea mormintelor.
Cu ani în urmă, de Paşte se organizau scrânciobul de Paşte şi hora satului, la care ieşeau fetele de măritat.
Săptămâna de după Paşte se cheamă Săptămâna Luminată, adică săptămâna de după Înviere, şi se încheie cu duminica Apostolului Toma. Se spune că cine moare în această săptămână merge direct în Rai, cerurile fiind deschise.
Poporul nostru se caracterizează printr-o trăire atât de variată şi de profundă, orice moment al vieţii sale, al vieţii satului, orice moment scris în astre, fiind marcat prin două forme de manifestare, paralele, ca într-o oglindă: cea recunoscută de calendarele bisericeşti şi cea din calendarul popular. Sărbătoarea Paştelui vine să îmbogăţească zestrea tradiţiilor şi obiceiurilor prin practicile sale atât de frumoase şi de pline de mister.
Ed. RUSU LENUŢA,
Fălticeni
Comentarii