E o nebunie totală în ultima vreme. Începând cu anul trecut, preelectoral, şi continuând cu anul acesta, electoral, DNA-ul, DIICOT-ul, parchetele şi ANI au făcut „varză” printre politrucii noştri. Cum apare vreunul şi se înfige mai vârtos la candidatură, cum pac la războiu’ şi apar o sesizare, o cercetare, un dosar penal etc. E de lăudat promptitudinea cu care magistraţii se ocupă de „purificarea” clasei politice de la noi. Chestia mai nasoală este că, în ritmul ăsta, rămânem fără candidaţi. Sau dacă găsesc o portiţă să iasă, totuşi, cu pieptul în faţă la scrutinuri (e vorba atât de cel din iunie, cât şi de cel din noiembrie), vom rămâne, ulterior, şi fără aleşi. Că-i calcă dosarele şi condamnările pe urme. Şi ce ne facem noi, bietul popor de alegători! Vom ajunge ca Rădăuţiul mai anii trecuţi. Fără mamă, fără tată/ Dar sigur cu buza umflată. Vor fi blocaje administrative şi financiare, nu se va mai putea investi şi face cam nimic. Dar ne vom juca în continuare de-a alegerile până când toţi hoţii din ţară vor fi arătaţi ca infractori, apoi arestaţi preventiv şi mai apoi condamnaţi definitiv. Până atunci, majoritatea oamenilor cât de cât cinstiţi (să-mi arate unul că-i cinstit 100%) şi cu o viziune realistă pentru îmbunătăţirea lucrurilor va muri de lehamite sau bătrâneţe ori de ambele la un loc. Ce se va întâmpla atunci?! Va trebui să importăm candidaţi ca şi alimentele şi alte bunuri, precum în prezent. Totul este să nu fie nici din Est, nici din Vest, ci de undeva de Sus, foarte de Sus. Că nu văd cine altcineva ne mai salvează.
COSMIN LEAHU



























Comentarii