Găzduită cu generozitate de Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina de la Gura Humorului, expoziţia pictorului Radu Bercea încântă privitorul atât prin armonia culorilor, cât şi prin bogăţia stilurilor folosite. În plină primăvară văratică, concurând florile din afara zidurilor expoziţiei, această îngemănare de tablouri cheamă vizitatorul la reverie.
Pentru început am privit cu încântare chipurile copiilor. Şi ingenui, şi grave, şi enigmatice, cu titluri pe măsură: Artista, Încotro, Seriosul, Olimpica, Nedumerire.
Le-am privit, am trecut mai departe şi iarăşi m-am întors socotind, pe baza a celor ce tablourile sugerau, că mă aflu în faţa unui fin psiholog, încântat de lumea mirifică a copilăriei. Le-a surprins eroilor săi şi puritatea vârstei, şi maturitatea gândirii, şi nedumerirea în faţa vieţii.
Am trecut apoi la un alt palier, cu alte culori şi teme amintind de pictura marilor clasici. Anotimpurile cu toată splendoarea lor sunt surprinse şi sugerate prin mijloace şi sobre, şi jucăuşe, fără a face risipă de culoare. Prin puţine imagini, orice privitor atent simte şi trăieşte şi armonia anotimpurilor, şi ceea ce este odihnitor pentru minte şi suflet, sau strecoară fiori de îngrijorare. Sugestive sunt pastelurile intitulate: Linişte, Vara, Iarnă timpurile, Răchitiş sau Toamnă în Bucovina. Toate aceste tablouri vădesc har, ochi atent şi suflet sensibil la frumuseţea pe care bunul Dumnezeu ne-a dăruit-o, dar şi o putere creatoare ce merge spre esenţele celor prezentate.
Am rămas un timp îndelungat, apropiindu-mă şi îndepărtându-mă, pentru a putea privi şi înţelege mai bine tâlcul picturii în faţa unui tablou fără nume. N-am observat că avea un R, deci mai plăcuse cuiva, şi mă tot întrebam ce nume să-i dau. Prin sobrietatea culorilor, prin însingurarea faţă de ambianţa înconjurătoare puteam să-l numesc Monahi (Monahul închinându-se Sfintei Treimi). Trei arbori, uşor clătinaţi de vânt potrivnic, dar cu rădăcinile adânc şi temeinic înfipte în pământ – lumea credinţei – împreună ca la o slujbă de miezul nopţii şi totuşi fiecare singur în chilia sa, doar cu bunul Dumnezeu. Maestrul Radu Bercea mi-a observat atenţia sporită şi, la mâhnirea mea, abia atunci văzând R, mi-a spus cu o bucurie nedisimulată: „Într-o săptămână vă voi aduce la Mănăstire un tablou cu aceeaşi temă, dar mai frumos decât acesta”. L-am crezut şi aştept cu nerăbdare împlinirea promisiunii.
Mi-am continuat, în murmur de glasuri ale celor mai aleşi oameni de cultură ai oraşului, călătoria mea prin drumul artei culorilor. Glasurile erau o muzică odihnitoare care îmi spunea că oamenii iubitori de frumos găsesc timp să evadeze din cenuşiul cotidian al existenţei şi să-şi bucure ochii sufletului cu frumuseţea culorilor măiestrit adunate de un pictor.
Deodată am încremenit de uimire. După portretele copiilor, după pastelurile despre anotimpuri şi case româneşti, Case din Humor, Casa Netea, Muzeul Satului – Suceava, cu culori calde şi blânde, mă aflam în faţa unor tablouri realizate după o altă tehnică şi cu un alt colorit dominant. Privind casele auzeam Rapsodia I de George Enescu, urmărind tablourile cu roşu dominant: Zbor, Animal fantastic, Cavalcada, Zbor în amurg, Zbor stelar parcă întrezăream în siluetele pictate ceva din zborul Măiastrei lui Brâncuşi. Aspiraţia spre înalt, spre absolut, evadarea prin frumuseţe era mai pregnantă aici decât în celelalte cuminţi tablouri.
Şi am ajuns şi în zona sacră închinată mănăstirilor şi sfinţeniei. Oricine rosteşte Voroneţ se gândeşte la albastru, cine rosteşte Humor vede în amintire roşul. Aici toate aceste mănăstiri pe care pictorul le-a ales: Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Râşca, Probota, Putna, Slatina, Pătrăuţi sunt învăluite în lumină de aur. Doar toamna, prin octombrie, când razele soarelui se strecoară printre ramurile teilor, la Voroneţ, Icoana Judecăţii de Apoi e învăluită în lumină de miere. Poate aşa ceva o fi surprins şi pictorul şi, atunci, le-a îmbrăcat pe toate în lumină aurie.
Mi-au atras atenţia şi picturile cu fond dominant negru: Sf. Sisoe, Sf. Cruce, Lumea tăcerii, dar şi cele mai luminoase, izvorâte din amintirile ţărilor pe care pictorul Radu Bercea, ca invitat de onoare, le-a vizitat: Grecia, Brazilia, Croaţia, Franţa.
Am ajuns la vernisaj după ce au fost prezentate, de către un privitor avizat, tablourile. Nu ştiu ce a spus, am auzit doar ultimele intervenţii despre omul de cultură şi bunul creştin al oraşului – Radu Bercea. M-au bucurat cuvintele calde de preţuire rostite de părintele paroh Mircea Nuţu, cât şi cele ale primarului Marius Ursaciuc. Împreună cu toţi cei prezenţi am trăit clipe de aleasă bucurie şi i-am urat maestrului Radu Bercea, în voce sau în gând, ani mulţi cu sănătate şi rodnică activitate artistică.
Monahia
ELENA SIMIONOVICI
Comentarii