Arhondologia enciclopedicului prinţ moldav Dimitrie Cantemir consemnase vechiul neam al Găneştilor. Matei Gane, tatăl scriitorului, şi-a legat numele de Biserica Adormirii. Constantin Gane, îndrăgostit de literatura franceză, tradusese din Balzac şi Dumas, în timp ce Enacachi Gane încântase prin povestirile Călătoriilor lui Cupidon. Erau primii poeţi, prozatori şi dramaturgi fălticeneni.
Nicu Gane îi va continua ca nuvelist, povestitor, pictor, traducător din Dante şi chiar Convorbirist şi colaborator al Vieţii Româneşti. După o tinereţe energică, controversată şi exorbitantă, s-a aşezat la Junimea unde a primit botezul de autor cu Fluierul lui Ştefan, făcându-se apoi cunoscut prin nenumărate scrieri. A avut succes scenic prin opereta Hatmanul Baltag în care libretul precum şi muzica lui Caudella i-au asigurat rezistenţă şi pe scena Naţionalului ieşean pe care a trăinicit-o în decursul celor cinci primariate ale Iaşilor.
Plăcut, boem, sociabil, înrudit cu Negruzzeştii, a trăit sub semnul seninului. „Cel dintâi care mi-a pus cartea în mână, a fost popa Ion, catihetul de la Adormire. De la dânsul am învăţat az, buche, vede, glagore[…] iar nemţeşte începui cu un profesor care stătea în casa noastră.”
Poate de aici, botezul cinegetic şi vacanţele de vis de la Brădăţel. Şi păcatele mărturisite şi primii fiori nestatornici ai dragostei.
Fire deosebit de activă, conştiincioasă şi muncitoare, cu idealuri politice şi calităţi morale privind schimbările social-politice, prezent la Fălticeni, Dorohoi, Focşani sau Iaşi, a adunat pe ogorul muncii un suflet fermecător, sensibil în faţa frumosului naturii şi bogăţiei etosului românesc. Precum pentru Mihail Sadoveanu sau Artur Gorovei, scrisul îi devenise o necesitate sufletească, iar corespondenţa, un cald aspect al omenescului.
Iubit de contemporani pentru bonomia sa, prezent în viaţa politică, începe pe la 1886 a doua etapă a activităţii sale politice. Devenise din martie 1882 membru corespondent al Academiei Române. Viaţa politică îl absorbise: primar al Iaşilor în cinci legislaturi, prefect, deputat, senator şi chiar ministru, iar din 1908, membru al Academiei Române pe locul rămas vacant prin moartea lui Hasdeu. Pagină semnificativă în literatura română din a doua jumătate a secolului 19 şi a începutului de secol 20, ne-a lăsat antume şi postume, corespondenţă, discursuri, traduceri din Dante, fiind şi el la rândul său tradus în germană, franceză şi maghiară. Referinţele critice sunt nenumărate, iar volumul Scrieri, apărut în Editura Minerva – ediţia îngrijită cu note şi bibliografie de Ilie Dan şi prefaţată de Ştefan Cazimir –, este o valoroasă Restitutio.
La ceas tragic, în plin război, pe 16 aprilie 1916, după ce lăsase Muzeului Fălticenilor partea valoroasă a manuscriselor şi tipăriturilor, îl revedem parcă în succintul tablou din cuvinte al magistrului Constantin Ciopraga: „portretul blândului Nicu Gane cu pieptul său numai stele şi decoraţii”.
Nicu Gane a devenit patronul spiritual al liceului ce-i poartă numele din 1923. Moartea scriitorului este începutul posterităţii sale.
Nicu Gane este viu prin contribuţia sa scriitoricească.
Nicu Gane trăieşte în amintirea fălticenenilor pentru care rămâne o valoare majoră. Nicu Gane este documentul viu al arhivei profesorului Vasile Ciurea în Muzeul Fălticenilor. Dar mai presus de toate, după o sută de ani de la stingere, luminează edificiul intelectual – fostul Liceu „Nicu Gane” şi actualul Colegiu Naţional „Nicu Gane”.
Un alt însemn al nemuririi şi al neuitării. Statuia veghează intrarea în interiorul incintei sacre căreia nuvelistul şi omul politic i-au dat prestanţă şi îndelungă vieţuire. Echilibrul său intelectual a fost asimilat precum şi capitalul său de autenticitate.
Nicu Gane proliferează legenda localismului creator de care vorbea Constantin Ciopraga, elevul de atunci, academicianul de acum, cunoscătorul climatului fălticenean, cel pe care-l vom sărbători şi venera în mai 2016, la centenarul naşterii sale.
Ştafetă nevăzută dar puternic resimţită! Februarie 1838 – vede lumina zilei Nicu Gane în casa căruia se va înzidi flacăra Şezătorii. Loc al luminii înnobilat de vajnicul Artur Gorovei. De la Şcoala primară la gimnaziul fălticenean se va forma o pleiadă de intelectuali autentici. Sub semnul destinului vor evolua M. Sadoveanu şi E. Lovinescu, I. Irimescu, Cazabanii şi Gr. Vasiliu Birlic, apoi C. Ciopraga, Horia Lovinescu, mai apoi Anton Holban, apoi N. Labiş, Gr. Ilisei, M. Băcescu, Ştefan Gorovei, Elena Ştefoi. Localism creator. De la Milleşti şi Găneşti, la Sadoveanu, Lovineşti şi Cazabani. Şi de la copilul minune a obcinilor din munte la istorici, biologi, artişti, pentru că Moldova, Bistriţa, Siretul şi chiar Şomuzul cântă. Cântarea trece din centenarul naşterii şi morţii lui Nicu Gane, în psalmodierea comemorării autorului Zilelor trăite, adăugându-se coralei sensibilităţilor de epocă, antrenând găniştii de azi, care în 2020 vor sărbători marele eveniment al şcolii fălticenene – 150 de ani – cu o corală şi mai puternică şi mai rafinată având ca laitmotiv ctitorul Nicu Gane, începutul învăţământului clasic şi modern.
Comentarii