O echipă a Colegiului „Alexandru cel Bun”, din Gura Humorului, în proiectul CABSat

În perioada 14 februarie – 13 aprilie a.c., la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului se derulează proiectul CABSat, proiect ce s-a calificat la etapa naţională a competiţiei de CanSat ce se va desfăşura în perioada 14-17 aprilie a.c. la Suceava, urmând ca echipa câştigătoare să reprezinte România la etapa europeană ce va avea loc în Portugalia în luna iunie.

Obiectivul general al proiectului CABSat este realizarea unui minisatelit funcţional integrat în volumul şi forma unei doze standard de băuturi răcoritoare (înălţime: 11,5 cm, diametru – 6,6 cm), capabil să transmită atât informaţii legate de temperatura şi presiunea aerului atmosferic, cât şi informaţii de telemetrie avansată cum ar fi: date referitoare la poziţia acestuia după lansarea dintr-un avion sau dronă, efectuarea de cadre foto pentru analiza terenului de la înălţime etc.

Prin acest proiect, echipa de la Colegiul „Alexandru cel Bun” îşi propune pe de o parte să dezvolte componenta antreprenorială în rândul elevilor prin iniţierea şi/sau participarea la proiecte de cercetare în domeniul Ştiinţe – Tehnologii – Inginerie – Matematică (STEM), iar pe de altă parte, să dezvolte în rândul elevilor atât abilităţile tehnice (lucrul în echipă, cercetare ştiinţifică, analiză de date), cât şi abilităţile practice (programare, realizarea de circuite electronice).

Activităţile din proiect se desfăşoară după un program stabilit de membrii echipei, iar sarcinile de lucru au fost împărţite ţinând cont de capacităţile individuale ale elevilor, astfel: Buga Eusebiu, elev în clasa a X-a B şi team leaderul echipei, este responsabil cu partea de software, hardware, achiziţie, procesare şi analiză de date; Lucian Poienariu şi Mădălin Pop, elevi în clasa a XI-a 1B sunt responsabili cu partea de hardware şi web design; ceilalţi trei membri ai echipei, Horga Maria (a X-a B), Lazarec Andreea şi Simeria Denisa, eleve în clasa a X-a A s-au ocupat cu achiziţia materialelor necesare pentru realizarea minisatelitului, prelucrarea şi interpretarea datelor experimentale. Logoul proiectului a fost realizat de Irina Ţurcaş (voluntar în proiect) şi Buga Eusebiu.

Un aspect important este acela că niciunul dintre elevi nu a mai fost implicat într-un proiect de cercetare de acest tip sau de altă natură, iar participarea la un astfel de concurs reprezintă o provocare pentru ei.

De asemenea, toţi membrii echipei, sub coordonarea profesorului S.I. Tanase, au obligaţia de a realiza două rapoarte intermediare şi un raport final al proiectului. La acest moment echipa a reuşit să atingă obiectivele propuse în proiect. Astfel, a reuşit să realizeze un dispozitiv capabil să măsoare temperatura şi presiunea aerului atmosferic şi să facă primele măsurători şi teste. De asemenea, elevii au reuşit să pună la punct sistemul de emisie-recepţie şi să poată recepţiona şi înregistra date. Mai multe informaţii despre activităţile din cadrul proiectului pot fi obţinute accesând pagina de Facebook, Facebook.com/cabsatgh/ sau pagina web a proiectului, Cabsat.ga/

Sprijinul financiar pentru derularea acestui proiect este asigurat de către Colegiul „Alexandru cel Bun” prin dna director Mihaela Ursaciuc şi ONG-ul ASPA-GH. De asemenea, membrii echipei de proiect doresc să mulţumească dnei prof. Dumitriţa Tănase de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni pentru sugestiile şi recomandările făcute în ceea ce priveşte analiza şi interpretarea datelor experimentale, dar şi comandantului Aeroclubului „Grigore Bastan” Suceava, dl Andrei Gabriel, dlui Ciprian Dobrotă pentru discuţiile purtate şi pentru sprijinul tehnic acordat în realizarea paraşutei. De asemenea, dorim să mulţumim dlor Ciucla Mihai şi Grosu Eugen de la Colegiul „Alexandru cel Bun” pentru recomandările făcute în ceea ce priveşte partea hardware a dispozitivului. Şi, nu în ultimul rând, dorim să mulţumim dlui Cezar Leşanu, angajat al Observatorului Astronomic de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, şi dlui Adrian Done, preşedinte al Fundaţiei Speologice „Club Speo Bucovina”, pentru sprijinul oferit în testarea antenei.

Competiţia de CanSat din acest an este organizată de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO), în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană. ESERO principalul proiect al ESA (Agenţia Spaţială Europeană) de susţinere a învăţământului primar şi secundar în Europa, utilizează spaţiul cosmic drept un context creativ şi generos în conţinut pentru predarea şi învăţarea ştiinţei, tehnicii, ingineriei şi matematicii. Obiectivul său constă în îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor elevilor în aceste discipline încă din clasele primare şi încurajarea acestora în alegerea unei cariere viitoare în domeniile STEM (vezi Esero.ro/). (E. BUGA, prof. S.I. TANASE)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI