Comunitatea horodniceană în sărbătoare

Una din cele mai vechi aşezări din Depresiunea Rădăuţilor este atestată documentar din secolul al XIV-lea. Este una din cele mai bogate zone folclorice din ţară. Din acest motiv, zestrea acestei localităţi s-a tot îmbogăţit de-a lungul secolelor. Este vorba despre comuna Horodnic de Sus.

Am remarcat că populaţia acestei aşezări istorice este în creştere. Dacă în 2002 erau 4474 locuitori, în anul 2011 s-a ajuns la 5027. Tocmai de aceea şi populaţia şcolară este în creştere. Dar şi intelectualii sunt o prezenţă activă, o forţă în viaţa acestei localităţi.

Tezaurul folcloric şi etnografic al localităţii beneficiază de o grijă deosebită nu numai din partea acestor intelectuali, ci a întregii comunităţi. Locuitorii de azi manifestă o deosebită grijă pentru culegerea, tezaurizarea şi valorificarea acestuia. Am avut prilejul să mă conving de acest lucru participând la câteva activităţi culturale ţinute în această localitate.

Recent, am fost invitat la finalizarea proiectului cultural cu titlul „Şezătoare de promovare a creaţiilor artistice populare şi a specificului tradiţional local”. Am avut şi cinstea de-a fi desemnat moderatorul acestei şezători.

Mai întâi, am fost uimit de modul în care fusese pregătit căminul cultural pentru această manifestare folclorică. Scena arăta ca o cameră dintr-o gospodărie ţărănească din Horodnic: pereţii erau tapetaţi cu covoare, care de care mai frumos, cu ştergare şi costume populare. Pe scenă se găseau şi unele instalaţii tehnice care odinioară serveau în industria textilă casnică: stative, meliţă, meliţoi, ragilă, sucală, vârtelniţă, ladă de zestre şi cele obişnuite pe lada de zestre. Dar mai impresionanţi mi s-au părut oamenii, tineri, maturi şi bătrâni, cu toţii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare locale.

Întreaga manifestare s-a desfăşurat după un scenariu scris de maestrul Emil Ianuş, care a cuprins toate speciile folclorice întâlnite într-o comunitate sătească din această zonă: strigături, ghicitori, balade, cântece de cătănie, de jale, de dor şi de dragoste. Numeroase forţe locale au fost angrenate în realizarea acestei şezători, ce a fost urmărită din sală de mulţi spectatori, inclusiv primarul şi preoţii din sat.

Primarul a prefaţat manifestarea printr-o alocuţiune prin care a mulţumit celor prezenţi, i-a felicitat pe artişti şi-a urat succes manifestării. Iar părintele a rostit un cuvânt de binecuvântare, la rândul său felicitându-i pe artiştii de pe scenă şi urându-le succes.

Manifestarea a fost deschisă de grupul folcloric bărbătesc „Răzeşii Bucovinei”, care a cântat „Imnul răzeşilor” şi un alt cântec popular local, din care am reţinut: „Frunzuliţă flori mărunte/ Suntem ţara de la munte/ Şi ne-am sfătuit în zori/ Să mergem prin şezători// Să toarcem fuioarele/ Să ţesem ştergarele.// Dacă vreţi, veniţi şi voi/ Să vă-nveseliţi cu noi/ Să cântăm şi să jucăm/ Cu toţi să ne bucurăm/ Să nu ne lăsăm deloc/ De şezători şi de joc!”. Acest grup folcloric avea să intervină de mai multe ori pe durata spectacolului.

Foarte interesantă a fost intervenţia bătrânelor de pe scenă, care au ţesut, au cusut şi au împletit tot timpul, dar au şi cântat, strigat, au spus proverbe şi ghicitori. De regulă, s-au axat pe cele satirice. Am reţinut: „În proverbe să se-ntreacă/ În zicale româneşti/ Şi în vorbe bătrâneşti/ Că aşa te înţelepţeşti!// Şi munceşti, dar şi gândeşti/ Iar în această casă/ Oameni buni aşază şezătoare strămoşească/ Timpul să-l mai păcălească”.

La solicitarea prezentatoarei, dna Mariana Ianuş, am vorbit despre obiceiul şezătorilor şi despre cum se desfăşoară ele, prezentându-le pe surorile Iuliana şi Ioana Luţa, recunoscute interprete de muzică populară, eleve la un colegiu din Rădăuţi. Ele au încântat asistenţa cu câteva melodii populare bucovinene, intervenind în mai multe rânduri.

Apelând şi la ajutorul spectatorilor, am prezentat ustensilele care erau expuse pe scenă (pe care ei le-au recunoscut repede), arătând şi la ce sunt folosite.

Am dialogat şi cu bătrânele de pe scenă. Cu Floarea Onica, despre stative, despre ce ţese ea, ce fel de materiale foloseşte şi ce rezultă din ţesut. Mai târziu, am discutat şi cu bătrâna Ecaterina Nichiforel despre cusutul unei cămăşi. A explicat părţile unei cămăşi, ce fel de bumbac foloseşte şi despre motivele care sunt cusute pe cămăşile din Horodnic.

În sunetele fanfarei, la îndemnul membrilor grupului folcloric „Răzeşii Bucovinei”, tineretul s-a prins în horă, apoi în sârbă, iar strigăturile au răsunat în tot căminul cultural, poate că răzbătând şi-n restul satului.

O foarte interesantă discuţie s-a înfiripat între o fată şi un băiat, care-au explicat ce sunt curcubeul, soarele, luna şi stelele de pe cer. Explicaţiile le-au însoţit cu ziceri populare, mai ales ghicitori.

Foarte apreciate de public au fost melodiile populare oferite de surorile Luţa şi de Mihai Hrincescu din Arbore, care au încântat publicul cu melodii moderne, dar şi cu melodii vechi, unele chiar mai vechi de un veac, cântate de Mihai, care le-a cules de la străbunica lui, pe care a avut bucuria s-o cunoască. Stăpâneşte un adevărat tezaur de melodii foarte vechi!

Maestrul Emil Ianuş a ţinut spectatorii cu sufletul la gură când a recitat balada „Mioriţa”. Apoi a recitat câteva strofe din poezii compuse de el şi care se referă la satul natal.

Membrii formaţiei „Răzeşii Bucovinei” au interpretat cântece populare vechi, mai ales despre plecatul în cătănie, viaţa de pe front şi, nu în ultimul rând, despre iubirea dintre tineri. Alături de surorile Luţa şi Mihai Hrincescu, acest grup a încântat asistenţa. Grupul răzeşilor a interpretat cântecele „Frunzuliţă foi şi-o fragă”, „Cântecul lui Ştefan Vodă”, „Dealu-i deal şi valea-i vale”, „Cântec de război”, „Cântă cucu-n Bucovina”. Ultimul, a afirmat dl Emil Ianuş, este considerat de oameni „imnul Bucovinei”.

Am apreciat în mod deosebit că au vorbit toţi în dulcele grai bucovinean, de asemenea dialogul între tineri şi bătrâni pe tema tradiţiilor locale, dar şi repertoriul bogat al tuturor celor care au urcat pe scenă.

Şi, pentru a termina manifestarea pe placul tuturor, la propunerea mea fanfara a interpretat o horă, iar toţi spectatorii s-au prins într-o horă mare. Credeţi că spectatorii s-au mulţumit cu un singur joc? Vă-nşelaţi. Fanfara a trebuit să cânte o horă în două părţi şi-o sârbă.

La Horodnic a fost, aşadar, o mare sărbătoare populară. Şi, ce este mai important, au participat la ea de la copii de grădiniţă până la bătrâni. Mai rar aşa mobilizare pentru o manifestare culturală! Cred că s-a întâmplat aşa şi pentru că, la Horodnic de Sus, autorităţile locale şi reprezentanţii bisericii ortodoxe se implică alături de cetăţeni. Cred că aici este cheia succesului.

Foto:  prof. GH. DOLINSKI