Am fost sfătuit de un bun şi vechi prieten să mai las „gropiţele” şi „munca în zadar” deoparte şi să păstrez ideea pentru ceva mai târziu. Oricum, aveam de gând să scriu în acest material despre gropile-gropi care se înşiră şi se unesc, de ani de zile, pe anumite străzi, trotuare şi majoritatea aleilor dintre blocuri. Ca să nu mai vorbesc despre părculeţul din faţa policlinicii din Areni unde, tot de nu se mai ştie câtă vreme, plăcile alea de gresie sau din ce-or fi ele, pot oricând să facă rost de pacienţi medicilor de vizavi. Eşti ca în filme când trebuie să calci pe un anumit pătrat ca să nu cazi în capcană. Culmea e că toate astea le ştiu inclusiv cei din administraţie, dar au luat aceleaşi măsuri ca şi predecesorii. Adică le-au ignorat. Se mai laudă că se apucă de treabă în vreo campanie electorală. În rest? Prin Obcini, George Enescu, Zamca şi chiar în zona centrală, rişti să-ţi rupi gâtul indiferent cât de sănătos, treaz sau deştept ai fi. De Iţcani sau Burdujeni mă abţin să comentez. Şi mă leg de astea atât ca simplu cetăţean, cât şi din partea celor care citesc cotidianul la care scriu. Unii dintre ei, chiar, în afară de modernizarea părculeţului din Areni, au îmbătrânit cu promisiunile că trotuarele de pe strada Mihai Viteazul „se vor asfalta vreodată”. Şi dau în gropi la propriu. Oare câte generaţii, mă-ntreb şi eu, aşa, retoric, vor mai trebui să rămână cu aceste amintiri? Că da, aşa e, au trecut deja la capitolul ăsta.
COSMIN LEAHU
Comentarii