„De Ziua Internaţională a Francofoniei, Bucovina este reprezentată la cel mai înalt nivel”

O delegaţie a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, condusă de rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, va participa marţi, 22 martie, la ceremonia dedicată Zilei Internaţională a Francofoniei, ce va fi organizată la Palatul Cotroceni, a anunţat deputatul PNL de Suceava, prof. univ. dr. Sanda­Maria Ardeleanu.

„Francofonia românească va fi sărbătorită la cel mai înalt nivel. La invitaţia preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, marţi, 22 martie, ceremonia dedicată Zilei Internaţională a Francofoniei se va organiza la Palatul Cotroceni. Manifestarea se va axa pe sublinierea impactului pe care valorile şi iniţiativele Francofoniei îl pot avea asupra tinerilor, care reprezintă mai mult de 60% din populaţia din spaţiul francofon. La eveniment vor participa şefi ai misiunilor diplomatice şi ai instituţiilor francofone din România, elevi şi studenţi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, reprezentanţi ai mediului de afaceri, personalităţi francofone din instituţii publice, mediul academic şi societatea civilă”, a arătat Ardeleanu.

Ea a precizat că la evenimentul de la Palatul Cotroceni va participa o delegaţie a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, condusă de rectorul instituţiei prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, şi formată din şase studenţi de la Facultăţile de Istorie şi Geografie, Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.

Parlamentarul sucevean, care este şi preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), a declarat că va lua cuvântul în cadrul ceremoniei alături de ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, ministrul educaţiei, Adrian Curaj, directorul Biroului Regional al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), Chantal Moreno, directorul Biroului Regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Fabien Flori, precum şi de un reprezentat al tinerilor francofoni.

Ea a menţionat că după manifestarea de la Cotroceni, în aceeaşi zi, îi va avea ca oaspeţi la Palatul Parlamentului pe studenţii suceveni.

Totodată, deputatul liberal a mai anunţat că pe 23 martie, în acelaşi context francofon, un grup de 19 elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Suceava se vor afla, la invitaţia ei, în Parlamentul României, unde vor vizita clădirea şi vor purta discuţii cu membrii Legislativului pe diverse teme de interes.

Peste 220 milioane de vorbitori ai limbii franceze, fie ca limbă maternă, ca limbă secundă sau ca limbă străină, în ţările membre asociate sau cu statut de observatori din Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) au celebrat duminică, 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: