În urma concursului de selecţie organizat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), în cadrul Apelului general şi naţional la propuneri de proiecte 2015, proiectul depus de Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret cu titlul „Abilităţi şi competenţe practice europene în pregătirea viitorilor mecanici şi tehnicieni” a fost aprobat cu numărul de referinţă 2015-1-RO01-KA102-014285. Proiectul este în valoare de 68.037 de euro şi va fi finanţat din fondurile aferente Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 1 VET – în domeniul învăţământ profesional şi tehnic. Perioada de derulare a proiectului este 1.09.2015 – 1.09.2016.
Scopul proiectului este de a asigura un învăţământ de calitate, centrat pe dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor practice elevilor, conform standardelor europene, şi de a asigura un demers instructiv-educativ de calitate, prin îmbunătăţirea nivelului de calificare a personalului didactic şi a actului educaţional din şcoală. Obiectivul general al proiectului este creşterea şanselor de dezvoltare profesională a elevilor în vederea dobândirii unui nivel ridicat de pregătire a viitorilor mecanici auto şi tehnicieni în transporturi, pentru integrarea pe piaţa muncii şi creşterea interesului pentru învăţământul profesional şi tehnic, prin oportunitatea unei formari profesionale la standarde europene în cadrul unor parteneriate transnaţionale. Grupul ţintă este format din 14 elevi de clasa a X-a domeniul mecanică, calificarea mecanic auto; 15 elevi de clasa a XI-a din domeniul mecanică, calificarea tehnician în transporturi; patru profesori din învăţământul profesional şi tehnic şi patru profesori însoţitori. Partenerii din străinătate în acest proiect sunt: WBS Training AG Dresda, Germania, care au găzduit primul flux al mobilităţii în perioada 31.01.2016-13.02.2016, Wisamar Bildungsgesellschaft gemeinnuetzige GmbH, Germania, care au asigurat formarea celor patru profesori de la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret în perioada 28.02.2016 – 05.03.2016, şi European Grants International Academy Srls Unipersonale, Italia, care vor asigura formarea ultimului flux de mobilitate din acest proiect pentru 14 elevi de clasa a X-a, domeniul mecanică, calificarea mecanic auto.
În momentul de faţă, două fluxuri de mobilităţi ale proiectului s-au derulat cu succes. Elevii din clasa a XI-a domeniul mecanică, calificarea tehnician în transporturi, şi-au dezvoltat abilităţile practice în utilizarea de sisteme grafice, în special AutoCAD 2D şi 3D (versiune AutoCAD 2016), şi-au îmbunătăţit competenţele de comunicare în limba engleză şi au dobândit experienţă de lucru în contextul internaţional. Elevii au fost foarte încântaţi de vizitele de studiu şi obiectivele turistice vizitate. Au fost impresionaţi în mod deosebit de vizita la Volkswagen Dresden, iar ca obiectiv turistic, de poarta Brandemburg de la Berlin. La finalul stagiului de formare, elevii au prezentat un proiect şi toţi au obţinut certificatul Europas.
În perioada 28.02.2016 – 5.03.2016, trei profesori din învăţământul profesional şi directorul Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” Siret au participat la mobilitatea de formare de la Wisamar Bildungsgesellschaft gemeinnuetzige GmbH, Germania. Această activitate a fost încununată de succes, profesorii s-au familiarizat cu noile tehnologii prin oportunitatea unei formări profesionale la standarde europene în cadrul unor parteneriate transnaţionale. Au participat la o activitate la Gara Ge, care este un centru de formare internaţional al întreprinderii Porsche din Leipzig. La această instituţie, activitatea a avut un caracter aplicativ, iar profesorii au participat efectiv la demonstraţii practice pe maşinile Porsche. Foarte interesantă a fost şi vizita de studiu la întreprinderea BMW, Leipzig. A fost prezentată linia de fabricaţie a diferitelor modele de automobile BMW, într-un tur al întreprinderii pe parcursul a 4 ore. La finalul stagiului, cei patru profesori au primit certificate Europas.
În momentul de faţă, cei 14 elevi de clasa a X-a, domeniul mecanică, calificarea mecanic auto, se pregătesc temeinic pentru a pleca la cursul de formare în Italia din cadrul ultimului flux de mobilitate al proiectului.
Competenţele dezvoltate participanţilor la cursuri vor fi valorizate la nivelul proceselor şi activităţilor din instituţia noastră, în vederea schimbării din perspectiva individuală în perspectiva instituţională, vor duce la un grad sporit de transfer al bunelor practici. Prin activităţile derulate, se vor produce schimbări conceptuale şi practice în procesul educativ, în conformitate cu cerinţele educaţionale actuale centrate pe elev, cu accent pe metode noi. (Colectivul de implementare a proiectului: prof. DOINA IULIANA PUIU, director; prof. JEANETA STELUŢA MAIDANIUC, director adjunct; prof. ASPAZIA OLAR, responsabil proiecte)




























Comentarii