> Din vânzarea de bilete urmează a se realiza venituri de 200.000 lei, diferenţa reprezentând subvenţii din vistieria municipală > Cea mai mare parte din buget, adică 1 milion de lei, se va duce pe cheltuieli de natură salarială, la investiţii fiind prinsă suma de 1 milion de lei
Întrunit în şedinţă ordinară, ieri, Consiliul Local Suceava a aprobat bugetul Teatrului municipal „Matei Vişniec”, veniturile şi cheltuielile din 2016 fiind dimensionate la 1,7 milioane de lei. Astfel, la capitolul venituri proprii noua instituţie are prevăzute încasări de 200.000 de lei, acestea urmând a proveni din „vânzarea de bilete ocazionată de prezentarea de spectacole”. Diferenţa de 1,5 milioane de lei reprezintă subvenţii din bugetul local al municipiului Suceava pentru finanţarea activităţii şi materializarea programului anual al instituţiei teatrale. În ceea ce priveşte cheltuielile, cea mai mare parte din buget, adică 1 milion de lei, se va duce pe salarii şi contribuţiile aferente acestora. Alţi 590.000 de lei sunt orientaţi spre furnituri de birou; carburanţi şi lubrifianţi; poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet; bunuri şi servicii de întreţinere; obiecte de inventar; deplasări, detaşări şi transferări; pregătire profesională; reclamă şi publicitate; protocol şi reprezentare. Nu în cele din urmă, investiţiile sunt estimate la 110.000 de lei, acestea însemnând procurarea de maşini, echipamente şi mijloace de transport, aparatură şi mobilier.
Tot în şedinţa de ieri, membrii deliberativului local au aprobat organigrama şi statul de funcţii al Teatrului municipal „Matei Vişniec”. Astfel, din cele 31 de funcţii, patru sunt de conducere, iar 27 de execuţie. Direcţia artistică, deţinută de managerul Carmen Veronica Steiciuc şi de un director artistic, are 15 posturi din totalul de 31 ale noii instituţii, dintre care 13 pentru actori. Biroul tehnic de scenă are în componenţă, pe lângă şeful acestuia, adică regizorul tehnic, un operator de lumini; un operator de sunet, video şi efecte speciale; trei maşinişti; un recuzitor. Compartimentul financiar-contabil şi administrativ va funcţiona având contabil-şef, economist, expert de dezvoltare, inginer de sistem IT, casier şi şofer. Totodată, câte o persoană va fi angajată la compartimentele juridic, resurse umane şi secretariat marketing.
Teatrul municipal „Matei Vişniec” – constituit prin votul din septembrie 2015 al aleşilor municipali – este o instituţie publică de spectacole care funcţionează în subordinea Consiliului Local Suceava.
























Comentarii