Fetiţă lovită de un şofer beat

 > Cel de la volan a fugit de la locul faptei

Luni, în jurul orei 16.50, un rădăuţean de 61 de ani se afla la volanul unui autovehicul, deplasându-se pe strada Unirea Principatelor, când a surprins şi accidentat o minoră de 10 ani, care circula pe bicicletă. Nu numai că nu a oprit să vadă ce a făcut, ci a părăsit imediat locul faptei. Potrivit poliţiştilor, după aproape o oră de la comiterea accidentului, omul a revenit la domiciliu şi a parcat autoturismul în curtea imobilului, acolo unde l-au găsit şi oamenii legii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI